Infofinanciar > Lumea la zi > Emmanuel Macron admite posibilitatea operațiunilor terestre în Ucraina
Lumea la zi

Emmanuel Macron admite posibilitatea operațiunilor terestre în Ucraina

Macron și-a pus mănușile de box și e pregătit de luptă
Sursa foto: b1tv.ro

Președintele francez Emmanuel Macron a reiterat că în viitor s-ar putea să fie necesare operațiuni terestre occidentale în Ucraina. Macron a subliniat că nu își dorește și nu va lua inițiativa în acest sens.

A recunoscut posibilitatea unor astfel de acțiuni pentru a contracara forțele rusești. El a menționat că Franța are capacitățile necesare pentru a susține astfel de operațiuni. La întoarcerea sa de la Berlin, unde s-a întâlnit cu liderii german și polonez, Macron a subliniat că este esențial să existe unitate între cele trei țări. El a discutat cu cancelarul Olaf Scholz și premierul polonez Donald Tusk pentru a demonstra coeziunea în abordarea crizei din Ucraina.

Declarațiile repetate ale lui Macron privind posibilitatea trimiterii de trupe terestre în Ucraina au provocat confuzie în rândul aliaților Franței. Mai ales în Germania, și au fost criticate de opoziția internă din Franța. În interviul acordat Le Parisien, președintele francez a negat orice divergență strategică între Franța și Germania pe această temă. A subliniat că este important să se evite orice dispută în privința acestor aspecte, conform observatornews.ro.