Franța este mobilizată pentru protejarea frontierelor Alianței Nord-Atlantice și Uniunii Europene. Acestea au fost declarațiile președintelui Macron cu o zi înainte de a ven în România.
„Voi ajunge în această seară în România pentru a-i susţine, în numele cetăţenilor, pe militarii francezi detaşaţi acolo de câteva luni. (…) Franţa este prezentă de câteva luni, este mobilizată, în cadrul NATO, pentru a proteja frontierele noastre în estul Uniunii Europene, pentru a evita extinderea războiului care are loc acum în Ucraina”, a declarat Macron înainte de a se urca în avionul către România.
Conform Mediafax, președintele Franței a afirmat că omenirea este într-un moment istoric. Această mențiune a fost făcută în contextul scrutinului legislativ din Franța, al cărui tur secund este programat duminică.
Tot el a făcut mențiuni și cu privire la războiul din Ucraina.
„Franţa a făcut tot posibilul pentru evitarea războiului din Ucraina. Împreună cu Europa, depunem eforturi pentru evitarea dezordinii. Dezordine geopolitică – este vorba de un război de înaltă intensitate pe continentul nostru, o putere nucleară, dezordine economică, este o dereglare a economiei mondiale, cu o ameninţare pentru lunile următoare, printre altele cu o criză alimentară la sud şi la est de Marea Mediterană, dezordine în viaţa noastră de zi cu zi, întrucât în pofida măsurilor excepţionale aplicate de Guvern, plătiţi deja foarte mult pentru gaz, pentru benzină, pentru utilităţi, iar lunile următoare vor fi dificile”, a adăugat Macron, subliniind că alegătorii au de luat o decizie „crucială” în al doilea tur de scrutin parlamentar.
Macron în sud-estul Europei
Acesta va merge la Baza militară Mihail Kogălniceanu din județul Constanța, acolo unde se află militarii francezi care pregătesc Grupul de Luptă NATO din România. Mâine va ajunge acolo și președintele României, Klaus Iohannis, care momentan se află la Haga, într-o întâlnire NATO.
Acesta este primul turneu al preşedintelui francez în sud-estul Europei, direct afectat de invazia Rusiei în Ucraina. Macron va vizita și Republica Moldova și este posibil să meargă și la Kiev, relatează AFP, citată de Agerpres.
Vizita lui Macron în Ucraina ar putea avea loc în curând în compania cancelarului german, Olaf Scholz, şi a premierului italian, Mario Draghi, potrivit presei de la Berlin şi Roma. Informaţia nu a fost confirmată de Palatul Elysee, care a precizat că „nimic nu a fost stabilit” până în prezent.
Franţa deţine până la 30 iunie preşedinţia prin rotaţie a Uniunii Europene. Emmanuel Macron, însoţit de miniştrii de externe, Catherine Colonna, şi al apărării, Sebastien Lecornu, va ajunge spre seară la baza Mihail Kogălcineanu, lângă Constanţa. Aceștia vor fi întâmpinați de premierul României, Nicolae Ciucă. Șeful statului francez va discuta cu forţele misiunii Aigle, lansată în cadrul întăririi de către NATO a „poziţiei sale de descurajare şi defensive pe flancul său estic al Europei”.