Infofinanciar > Info > Energia verde este departe de România! Țara noastră are nevoie de mai multe investiții
Info

Energia verde este departe de România! Țara noastră are nevoie de mai multe investiții

energia verde sursa impact.ro
sursa impact.ro

Producția de energie verde este încă departe de a fi implementată complet în România. Pentru un procent de 30,7% până în 2030 de energie din surse regenerabile, potrivit noului draft al Planului Național Integrat în domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice, ţara noastră are nevoie de mult mai multe investiţii. Un pas important către independenţa energetică verde este construirea panourilor fotovoltaice, conform Antena3.

„Am văzut modelul de reţea din 2031 legat de energia verde, am văzut modele şi idei în care parcurile fotovoltaice şi eoliene pot şi vor fi instalate în reţea, am ţinut seama de asta. Trei parcuri eoliene, aproape de 360 de MW, instalate şi implementate în viitor şi 75 de parcuri fotovoltaice cu o putere de aproape 1,2 GW, care vor fi şi ele instalate”, a declarat Matthias Muller, manager DNV GL.

Datele prezentate au fost extrase din  Planul de Dezvoltare a Rețelei Electrice de Transport 2022-2031 în prezent în curs de aprobare la ANRE. Raportul urmărind o țintă pe care România o are de îndeplinit, 30.7% energie regenerabilă în consumul final brut de energie electrică la orizontul anului 2030, ceea ce nu este suficient pentru direcția dată de pachetul lansat de Comisia Europeană în mai anul acesta.

Mai multe investiții

România are nevoie de mai multe investiții în surse regenerabile decât cele prevăzute în PDRET, pentru a atinge cerințele UE.

„E din ce în ce mai urgentă o re-evaluare a planului integrat de energie şi schimbări climatice, după cele două pachete de măsuri propuse de Uniunea Europeană. Şi mă bucur că cei care au realizat acest studiu au început exact cu acest lucru arătând anumite neconcordanţe între MIESC şi planul de dezvoltare pe 10 ani al Transelectrica”, a precizat Zoltan Bege, vicepreşedintele ANRE.

Sunt necesare și în Europa panouri fotovoltaice cu o capacitate de 30%

„De asta vedem toată ambiţia europeană, spusă mai mult sau mai puţin direct, că trebuie, şi când spunem trebuie e must have, să construim panouri în Europa. 100% nu vom reuşi, dar 30% se poate”, a explicat şi Mihai Bălan, şef de programe sisteme energetice.

Studiul propune o serie de măsuri de flexibilitate pentru a evita sau pentru a completa măsurile obișnuite de consolidare a rețelei, măsurile ce indică un CapEX limitat de 15,5 milioane de euro și un OpEX anual de 310 000 de euro, conform Antena3.