Războiul din Ucraina s-ar putea încheia cu ușurință dacă administrația americană, sub conducerea lui Donald Trump, adoptă o abordare bazată pe soluții, a declarat vineri, 8 noiembrie, președintele turc Recep Tayyip Erdogan, relatează Reuters.
Președintele turc a menționat că a discutat la telefon cu președintele ales al SUA, pe care l-a invitat în Turcia în speranța consolidării relațiilor.”Putem pune capăt cu ușurință acestui război dacă vedem o administrație Trump care abordează problema dintr-o perspectivă bazată pe soluții. Mai mult dialog, mai multă diplomație și înțelegere vor deschide ușa păcii, nu armelor, bombelor și conflictelor”, a spus președintele Erdogan, într-o discuție cu presa în avionul cu care se întorcea de la reuniunile europene de la Budapesta.
El a adăugat că eforturile țărilor occidentale, în frunte cu SUA, de a pune capăt războiului din Ucraina pot accelera soluționarea conflictului.Donald Trump a afirmat în timpul campaniei că ar putea aduce pacea în Ucraina în „24 de ore” dacă va fi ales, dar nu a oferit prea multe detalii despre cum ar încerca să pună capăt celui mai mare conflict din Europa de după cel de-al doilea război mondial.
Erdogan a discutat cu Trump
Administrația Biden a acordat Ucrainei un sprijin puternic pe tot parcursul războiului sub forma livrărilor semnificative de armament greu, precum și o importantă asistență financiară și de securitate.Deși susține integritatea teritorială a Ucrainei, condamnând invadarea ei de către Rusia și oferindu-i sprijin militar, Turcia, membră a NATO, s-a opus totodată sancțiunilor occidentale împotriva Rusiei, cu care are relații importante în sectoarele apărării, energiei și turismului. Ankara a pledat pentru o încheiere negociată a războiului din Ucraina și s-a oferit să medieze, argumentând că trebuie atenuat impactul negativ al conflictului asupra lumii.”Suntem o țară care a reușit să aducă ambele părți împreună în jurul aceleași mese. Am făcut asta de multe ori și o putem face din nou. Acest război trebuie să se termine acum. Ne-am concentrat eforturile pe pace și vom continua să facem acest lucru”, a insistat președintele Erdogan, notează Reuters.
Președintele turc a mai spus că a discutat la telefon cu președintele ales al SUA și l-a invitat în Turcia, exprimându-și speranța ca această vizită să poată întări cooperarea dintre cele două țări și să determine o relație „diferită față de cea din primul mandat” al lui Donald Trump – când dezacordurile în mai multe probleme au determinat Washingtonul să impună taxe vamale punitive, care au afectat economia turcă.”Am avut o discuție sinceră cu domnul Trump când acesta era la o masă în familie (la care participa și) Elon Musk și copilul lui Musk”, a menționat Erdogan referitor la convorbirea de miercuri, conform traducerii oficiale turce.