Rusia nu a făcut nicio declarație cu privire la prelungirea acordului privind cerealele din Marea Neagră, a relatat vineri agenția de presă Interfax, citându-l pe purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. „Noi nu am făcut niciun anunţ pe această temă”, a declarat vineri după-amiază Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Rusiei.
Anterior, președintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat că este de acord cu președintele Rusiei, Vladimir Putin, ca acordul, care permite exportul de cereale ucrainene prin Marea Neagră, să fie prelungit.
Unele media au interpretat comentariile lui Erdogan ca sugerând faptul că s-a ajuns la o înțelegere pentru prelungirea acordului, care expiră săptămâna următoare. Rusia a declarat că va fi de acord cu prelungirea acestuia doar dacă vor fi îndeplinite propriile condiții privind punerea în aplicare.
Erdogan prezintă un posibil acord cu Vladimir Putin
Președintele rus, Vladimir Putin, a fost de acord să prelungească acordul privind cerealele din Marea Neagră, care expiră săptămâna viitoare, a declarat vineri președintele turc, Recep Tayyip Erdoğan. Erdoğan a afirmat pentru reporteri că a vorbit cu omologul său rus despre acest acord crucial care permite exportul de cereale ucrainene pentru a atenua criza alimentară globală. Acordul, semnat la cinci luni după invazia rusă în Ucraina, urmează să expire luni, iar Putin a amenințat în repetate rânduri că nu îl va reînnoi din cauza obstacolelor din calea propriilor exporturi rusești. „Ne pregătim să îl primim pe Putin în august și suntem de acord cu extinderea coridorului de cereale din Marea Neagră.” a afirmat Erdogan.
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, i-a trimis săptămâna aceasta lui Putin o scrisoare cu privire la prelungirea acordului. El susține eliminarea obstacolelor în calea exportului de îngrășăminte de către Rusia, un alt element despre care Moscova s-a plâns, nu este respectat. Erdoğan a declarat că speră „că prin această scrisoare vom asigura extinderea coridorului de cereale cu eforturile noastre comune și ale Rusiei”. Joi, Putin a avertizat că niciuna dintre condițiile impuse de Moscova pentru ca acordul să funcționeze nu au fost îndeplinite, relatează AFP. Într-un interviu, Putin a declarat că acest proces este unilateral. „Vreau să subliniez că nu s-a făcut nimic, absolut nimic. Totul este unilateral. Ne vom gândi ce să facem, mai avem câteva zile la dispoziție” a explicat liderul rus. Acordul, la care Erdoğan a contribuit prin intermediere, a permis Ucrainei să trimită peste 32 de milioane de tone de cereale pe lângă navele de război rusești din Marea Neagră, conform The Guardian .
Presiuni asupra Rusiei
Între timp, secretarul de stat american Antony Blinken a făcut presiuni asupra Rusiei pentru a prelungi acordul, avertizând că lumea în curs de dezvoltare va avea de suferit dacă acest lucru nu se va întâmpla. „Dacă Moscova își va pune în aplicare amenințarea, țările în curs de dezvoltare, inclusiv cele din regiune, vor plăti prețul, inclusiv la propriu, prin creșterea prețurilor la alimente, precum și prin creșterea penuriei de alimente”, a declarat Blinken reporterilor după discuțiile de la Jakarta cu liderii din Asean. ONU și Turcia au intermediat inițiativa privind exportul de cereale prin Marea Neagră, ce cuprinde un acord între Rusia și Ucraina în iulie 2022. Aceasta urmărea să atenueze o criză alimentară globală agravată de invazia și blocada porturilor ucrainene de către Moscova. Ucraina și Rusia se numără printre principalii exportatori de cereale din lume, conform The Straist Times.