Infofinanciar > Lumea la zi > Erdogan, întâlnire cu Putin în Rusia. Analiștii: „Turcia vrea undă verde pentru o operațiune militară în Siria”
Lumea la zi

Erdogan, întâlnire cu Putin în Rusia. Analiștii: „Turcia vrea undă verde pentru o operațiune militară în Siria”

Erdogan, întâlnire cu Putin în Rusia. Analiștii: „Turcia vrea undă verde pentru o operațiune militară în Siria”
Sursa foto: Realitatea.md

Vineri va avea loc summitul de la Soci, unde Erdogan i se va alătura prietenului său Vladimir Putin și vor discuta mai multe probleme din contextual actual al desfășurării lucrurilor în lume.

Conform aljazeera.com, această vizită apare după ce Ankara a jucat rolul de mediator în cazul acordului privind transportul cerealelor dintre Rusia și Ucraina. Acest acord a atenuat temerile legate de criza alimentară globală. Totodată, în acest context se remarcă și o posibilitate a unui atac turc în Siria.

Summitul are loc în aceeași săptămână în care a plecat prima navă cu cereale din Ucraina de la începutul războiului izbucnit de ruși pe data de 24 februarie 2022.

Turcia și Rusia sunt pe același flanc?

În cadrul acestuia, potrivit surselor turcești, pe ordinea de zi se vor afla și legăturile bilaterale.

„În virtutea rolului său în acordul privind grâul, Turcia a reușit să se poziționeze ca un canal diplomatic al Rusiei către comunitatea internațională. Această rearanjare diplomatică a mutat asimetria relațională mai mult în favoarea Turciei și este de așteptat să reducă, într-o oarecare măsură, rezistența rusă împotriva politicilor și inițiativelor turcești în chestiuni de interes comun”, a declarat Eyup Ersoy, cercetător invitat la Institutul de Studii pentru Orientul Mijlociu.

Turcia intervine în treburile siriene

Analiștii au transmis faptul că principalul obiectiv al Turciei pentru acest summit este acordul Moscovei, sau cel puțin lipsa de opoziție în vedera unui atac turc în nordul Siriei.

Erdogan vrea undă verde pentru o operațiune militară în Siria. După cum am văzut la summitul de la Teheran, Iranul și Rusia sunt împotriva acestei operațiuni, dar cred că Erdogan îl poate convinge pe Putin. Multe lucruri depind de situația internă din Turcia, pentru că Erdogan vrea să lanseze operațiunea înainte de alegeri, astfel încât să poată consolida cel puțin câteva puncte procentuale din voturi”, a declarat Kerim Has, un analist politic turc stabilit la Moscova.

Președintele Turciei a mai transmis posibilitatea unei acțiuni militare împotriva luptătorilor kurzi sirieni, „suntem hotărâți să eradicăm din Siria grupurile malefice care vizează securitatea noastră națională”.

Rusia va scădea inflația din Turcia?

În momentul actual, Turcia trece printr-o criză economică fără precedent, având în vedere faptul că inflația se situează la 79,6%. Totuși, Kremlinul ar putea rezolva această instabilitate prin intermediul gazelor naturale. Turcia a primit 45% din necesarul său de pe teritoriul rus.

„Turcia vrea să își păstreze fluxurile de energie din Rusia pe timpul iernii, menținând în același timp cooperarea economică pentru a-și atenua dificultățile și deschizând un acord de schimb [valutar] sau obținând investiții din Rusia. Erdogan ar putea prezenta acest lucru ca pe o victorie în fața publicului turc și, poate, să atenueze prețurile ridicate la alimente și energie, care vor reprezenta probabil o provocare la următoarele alegeri”, a declarat Emre Caliskan, cercetător la Foreign Policy Centre.

Drone turcești pentru Putin

În cadrul summitului mai pot fi aduse discuții și despre dronele aeriene armate, având în vedere cele de tip Bayraktar TB2 livrate Ucrainei, care sunt destul de periculoase pentru armata rusească. În timpul întâlnirii din Teheran a celor doi lideri, Putin i-ar fi făcut precizări despre construirea unei fabrici de drone lui Erdogan.

Kremlinul a declarat săptămâna trecută că această „cooperare tehnică și militară” se va afla pe ordinea de zi la Soci, un indiciu al interesului Rusiei de a achiziționa Bayraktar, potrivit lui Ersoy. La începutul acestei luni, directorul companiei de drone Bayraktar a exclus furnizarea acestora către Moscova.

„Dacă Turcia ar participa în continuare cu Rusia în chestiuni militare, într-un moment în care Rusia este considerată cea mai mare amenințare la adresa NATO, acest lucru ar afecta grav relațiile cu Occidentul”, a declarat Kerim Has.