Fundația ESHTE a fost înființată la inițiativa Ioanei Voloacă și are ca scop descoperirea, susținerea și promovarea a ceea ce înseamnă talentul românesc îndreptate în orice domeniu de activitate. „ESHTE”, la bază, reprezintă un sufix, iar fundația urmărește aceeași însemnătate, aceea de a ajunge la noi forme de expresie creative.
„Am petrecut ani frumoși în clădirea în care avem acum sediul, perioadă în care m-am ocupat de restaurarea imobilului. În tot acest timp, am fost preocupată să îmbin tehnicile tradiționale cu cele moderne. După finalizarea proiectului, după ce am văzut că pot face un lucru atât de mare, m-am gândit că pot face lucruri asemănătoare și la un nivel mai mic. Atunci mi-a venit ideea să pun în valoare talentul autohton”, povestește Ioana Voloacă.
Ea a fost prezentă la podcastul „Picătura de business”, moderat de redactorul-șef al Revistei Capital, Sorin Andreiana. Ediția integrală poate fi urmărită pe canalul de YouTube „HAI România”.
ESHTE a început în patru direcții creative
Pentru Ioana, tradiția românească înseamnă foarte mult și dorește să inspire această pasiune și generațiilor tinere. Ea este de părere că mulți au uitat ce înseamnă asta și că de aceea este important acum să fie adusă în contemporan, într-un mod creativ și atractiv. „Așa a început Fundația ESHTE”, spune Ioana Voloacă. „Avem deja o idee de locație, un spațiu comercial de pe Strada Doamnei nr. 15. Nu-l voia nimeni, așa că am ales eu să-l pun în valoare, să desfășurăm acolo activitatea fundației”, adaugă ea apoi.
A ales la acea vreme să înceapă în patru direcții creativ, cu bijuteria, cu ceramica, cu vestimentația și cu parfumeria. Iar toate creațiile, parte a unor colecții capsulă realizate în colaborare cu ESHTE, spun câte o poveste. Cu Alexandra Paven, de la La Crateur 5 D’Emotions, de exemplu, Ioana Voloacă a lansat până acum două parfumuri, unul ce te duce cu gândul la călătoria lui Constantin Brâncuși de la Hobița până la Paris, iar celălalt este chiar despre viața sa.
A îmbrățișa provocările
Iar viața la ESHTE nu este deloc ușoară. Provocările sunt la tot pasul. „Cele mai multe dificultăți le-am întâmpinat chiar din partea minții mele”, mărturisește Ioana. „Mi-am ieșit din zona de confort, căci a trebuit să interacționez, să comunic mult cu oamenii. Ceea ce nu pot să zic că-mi este chiar foarte ușor. Mi-a fost foarte greu la început, am fost copleșită. Dar, cu timpul, m-am obișnuit. Se mai întâmplă uneori chiar să nu mă mai pot opri din vorbit într-o conversație”, mai spune ea.
Iar după ce te obișnuiești cu provocările, vin și momentele de satisfacție. Ioana Voloacă povestește despre prima zi în care s-a deschis cafeneaua ESHTE, în aceeași locație. Nu a vrut să anunțe pe nimeni. A dorit doar să vadă câtă lume este interesată de această nouă locație din centrul Capitalei, de câți oameni se arată interesați de ceea ce se întâmplă acolo, fără a cunoaște mai multe detalii. „Nu doar că am avut clienți, în primele zile era coadă”, relatează Ioana.
„Am deschis într-o zi de vineri, iar sâmbătă și duminică au ajuns la noi foarte mulți oameni. Am fost foarte plăcut surprinsă, dar cred că am făcut bine atunci tocmai pentru că îmbinam aceste două elemente, cafeaua și povestea. Creezi un cadru confortabil, în care oamenii să se simtă bine, să intre în acea stare de poveste”, este de părere antreprenoarea. Ea a pus astfel la dispoziția celor ce vor să savureze o băutură bună un spațiu de influență românească care să-i inspire să simtă românESHTE, să se apropie de ceea ce înseamnă românESHTE în contemporan.