Cea de-a doua etapă a programului de sprijin cu privire la plata facturilor l-a energie a început marți, 5 septembrie. 370.000 de carduri au fost generate și ambalate de către Fabrica de Timbre, conform anunțului făcut de Compania Națională „Poșta Română”.
Reprezentanții Poștei Române au făcut apel către beneficiari să aleagă serviciul de încasare a facturilor direct la poștaș. Acest serviciu se realizează cu ajutorul dispozitivelor mobile, sau online, cu ajutorul aplicației speciale oferită de companie.
A doua etapă
„Etapa a doua a demarat cu tipărirea şi împlicuirea a peste 370.000 de carduri noi de către Fabrica de Timbre, sucursală specializată a Companiei Naţionale „Poşta Română”.
Noile carduri sunt destinate persoanelor recent intrate în sistem, precum şi celor care între timp şi-au schimbat adresa de domiciliu. Pe de altă parte, cei care îşi păstrează calitatea de beneficiar din prima tranşă vor putea folosi cardurile şi pentru tranşa a doua.
Totodată, ca şi în cazul primei tranşe, şi de această dată poştaşii au început să colecteze declaraţiile pe propria răspundere de la beneficiarii cardurilor de energie care au domiciliu fără nomenclator stradal, situaţie predominantă în mediul rural„, au transmis reprezentanții Poștei Române.
Cine primește banii?
Eligibile pentru a primi aceste fonduri sunt pensionarii ale căror venituri sunt mai mici de 2.000 de lei. De asemenea și persoanele care au o pensie de invaliditate și cu venituri mai mici de 2.000 de lei mai pot primi acești bani. Pe listă se mai regăsesc și persoanele care sunt încadrate cu handicap grav, accentuat sau mediu. Nici venitul acestora nu trebuie să depășească 2.000 de lei. Nu în ultimul rând, cine mai poate primi aceste ajutoare financiare sunt familiile care primesc o alocație de susținere și familiile cu ajutor social.
Banii pe care oamenii îi primesc pe aceste carduri pot fi folosiți la achitarea facturilor. Cele care intră în categorie sunt facturile la energie electrică și la energie termică în sistem centralizat. Totodată banii se mai pot folosi și pentru buteliile cu GPL propan pentru încălzire. Buteliile pentru uz casnic, pentru gătit, nu se pot achiziționa cu aceste carduri.
Totodată și gazele se mai pot achita cu banii primiți, dar și lemnele de foc. Lemnele pot fi lemn rotund şi despicat de lucru cu diametrul la capătul gros de maximum 24 cum, resturi de lemn, tocătură provenită din lemn. Și plata pentru alte materiale de încălzire este suportată. Printre acestea se regăsesc păcura, peleții, apa geotermală, cărbunele sau brichetele de rumeguș, informează antena3.ro
Valoarea voucherelor
„Asigurăm plata celei de a doua tranșe din ajutorul pentru compensarea prețurilor la energie și ne dorim ca acest sprijin să ajungă cât mai repede la familiile vulnerabile, care au nevoie de acești bani. Compensarea prețurilor la energie este o măsură importantă prin care asigurăm sprijin familiilor vulnerabile și ne menținem angajamentele luate în fața lor, așa cum e normal”, a declarat Adrian Câciu, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene.
Valoarea unui tichet este de 700 de lei. Numărul total al gospodăriilor care primesc aceste ajutoare este de aproape 2 milioane. De prima tranșă s-au bucurat aproape 1,65 de milioane de gospodării. Asta înseamnă că pe parcursul anului s-au mai adăugat 400.000 de noi familii, informează digi24.ro