Românii cu venituri reduse beneficiază de voucherele pentru alimente denumite „Sprijin pentru România”, acordate o dată la două luni și în valoare de 250 de lei. Conform graficului stabilit, o nouă tranșă a acestor vouchere va fi distribuită în luna iunie 2023, continuând astfel sprijinul acordat acestor categorii de persoane cu venituri limitate.
Suma de 250 de lei alocată prin programul „Sprijin pentru România” este încărcată pe cardurile destinate beneficiarilor. Înainte de încărcarea sumei pe carduri, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, împreună cu ANAF, actualizează lista de beneficiari. Astfel, românii care au devenit eligibili în perioada respectivă sunt incluși pe lista actualizată, asigurându-se astfel că aceștia beneficiază de sprijinul acordat prin program.
Astfel, românii care au îndeplinit criteriile de eligibilitate în perioada dintre distribuțiile anterioare pot primi voucherele „Sprijin pentru România” înaintea virării următoarelor tranșe de bani.
Etapele de distribuire ale voucherelor
Procesul de distribuire a cardurilor „Sprijin pentru România” implică trei etape distincte. Prima etapă constă în producția cardurilor de către unitățile emitente, unde se tipăresc datele beneficiarilor și se introduce cip-ul corespunzător.
În etapa a doua, cardurile sunt implicate și distribuite la nivel național de către Poșta Română. Aceasta se ocupă de procesul de împachetare și livrare a cardurilor către beneficiari.
În ultima etapă, cardurile sunt încărcate cu suma de bani specifică în momentul în care beneficiarii le primesc. Lista cu beneficiarii este stabilită de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS), iar procesul de împachetare și livrare este gestionat de angajații Poștei Române.
Cine beneficiază de voucherele de alimente
Următoarele categorii de persoane beneficiază de vouchere sociale pentru alimente și mese calde:
– pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei, pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 1.700 lei pentru tranșele din anul 2023;
– persoanele – copii și adulți – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 1.700 lei pentru tranșele din anul 2023;
– familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 675 lei pentru tranșele din anul 2023;
– familiile monoparentale ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 675 lei pentru tranșele din anul 2023;
– familiile și persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul social;
– persoanele fără adăpost astfel cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.
În anul trecut, beneficiarii eligibili ai programului „Sprijin pentru România” au primit patru tranșe suplimentare, însumând un total de 1.000 de lei. Ultima tranșă a fost virată pe data de 19 decembrie 2022 și a beneficiat de aceasta un număr de 2.368.907 de români, relatează Ziarul Unirea.