Provocările transfrontaliere măresc decalajul dintre producția europenilor și cea a americanilor. SUA au avansat puternic începând cu anii 1990 față de Europa, conform unui studiu recent al Fondului Monetar Internațional.
Rezultatele se văd în PIB-ul pe cap de locuitor al Uniunii Europene, măsurat la paritatea puterii de cumpărare. Acestea este în prezent de aproximativ 72% din cel al Statelor Unite, se arată în studiul FMI. „Șaptezeci la sută din acest decalaj se explică prin creșterea mai scăzută a productivității în Europa”, a declarat Alfred Kammer, șeful departamentului european al FMI.
Europa suferă din cauza barierelor comerciale
Kammer a explicat că productivitatea în Europa a crescut mai lent decât în SUA. Și aceasta deși cele două piețe erau comparabile ca mărime. Principalul motiv l-a reprezentat însă faptul că piața europeană a fost foarte fragmentată. Barierele comerciale dintre cele 27 de țări ale Uniunii Europene nu au existat în SUA.
„Prin urmare, firmele vizează piețele naționale mai degrabă decât piața europeană mai mare. Ele nu explorează, de fapt, amploarea pe care o are această piață mare disponibilă. Iar amploarea contează”, a declarat șeful departamentului european al FMI.
Concluzia lui Kramer este că, dacă barierele comerciale dintre țările UE ar fi reduse la nivelul celor existente între statele americane, productivitatea europeană ar crește cu șapte puncte procentuale.
Finanțarea este mai dificilă în UE
Al doilea obstacol a fost lipsa unei piețe unificate pentru fluxurile de capital. Fapt care a dezavantajat companiile din UE în comparație cu cele din SUA în ceea ce privește găsirea de finanțare prin emisiuni de acțiuni. Acest lucru le-a lăsat să se bazeze pe împrumuturi bancare.
Societățile europene de tehnologie nu dispun adesea de garanțiile fizice tradiționale pe care băncile le solicită pentru un împrumut. Principalele lor active sunt proprietatea intelectuală și ideile.
În mod normal, aceste companii caută finanțare de la societăți cu capital de risc. Dar acestea sunt slab dezvoltate în Europa. Iar acolo unde există, se concentrează pe piețele naționale pentru a evita să navigheze prin complexitatea reglementărilor transfrontaliere.
În ultimii 10 ani, UE a lucrat la o uniune a piețelor de capital pentru a elimina diversele bariere din calea fluxurilor de capital. Demers care s-a intensificat în acest an. Însă oficialii și diplomații sunt sceptici cu privire la rapiditatea cu care se pot face progrese.
Pobleme pentru muncitori
Al treilea factor care a frânat creșterea productivității în UE a fost barierele cu care se confruntă lucrătorii care se deplasează în interiorul blocului de 27 de țări. Acestea sunt mult mai mari decât cele pentru lucrătorii americani care se deplasează dintr-un stat în altul. Problema este este agravată și de lipsa de locuințe de cumpărat sau de închiriat.
Pe de altă parte, și „costurile în Europa sunt de opt ori mai mari”, a declarat Kammer.
„Vestea bună este că soluția pentru o mare parte din probleme este în mâinile decidenților politici”, a mai spus el.
Săptămâna trecută, liderii UE au solicitat Comisiei Europene să pregătească, până la jumătatea anului 2025, propuneri pentru îmbunătățirea pieței unice a UE, conform reuters.