Infofinanciar > Lumea la zi > Europa are o problemă serioasă cu minorii jihadiști
Lumea la zi

Europa are o problemă serioasă cu minorii jihadiști

Europa are o problemă serioasă cu minorii jihadiști
Foto: facebook.com

După atacul de sâmbătă împotriva unui evreu în Elveția, alți trei minori au fost arestați, duminică, în Belgia în timp ce pregăteau un atac.

Unități speciale au făcut raid în patru adrese diferite în toată țara dis-de-dimineață. O operațiune înconjurată de măsuri de securitate grele. Căutau patru persoane care aveau contact prin internet și plănuiau un atac terorist. Acestea erau un adult din Liège, în vârstă de 18 ani, și trei minori din Ninove, Bruxelles și Charleroi.

Toți patru sunt vorbitori de franceză. Din conversațiile pe care le-au purtat acolo se poate deduce că s-au radicalizat. Se pare că au vorbit, printre altele, despre Statul Islamic, scrie La Razon.

Puii de teroriști

„Sunt suspectați că au participat la un grup terorist și că au pregătit un atac”, a declarat Eric Van Der Sypt de la procuratura federală . În timpul perchezițiilor nu au fost găsite arme sau explozibili.

„Nu a fost încă stabilit care va fi obiectivul acelui atac. Dar preferăm să intervenim într-o astfel de situație”, a spus procuratura federală. „Mai bine mai devreme decât prea târziu”. Persoana căutată în Ninove era un băiat de 15 ani care a venit să locuiască oraș vara trecută. Casa lui a fost percheziţionată, dar a fost în cele din urmă arestat la Bruxelles.

Radicalizarea urbană

Că Europa are o problemă cu minorii care se radicalizează prin rețelele Statului Islamic (ISIS) este un fapt. În ianuarie, Poliția Națională a arestat, în orașul sevillian Montellano, un minor care testase deja cu succes o bombă pe care o făcuse cu ajutorul manualelor bandei jihadiste. Era compus din exploziv TATP (cunoscut sub numele de „Mama lui Satan”) și schije.

Totul pare să indice că intenționa să comită un masacru la școala lui.

De la mijlocul lunii noiembrie, el făcuse rost de acid sulfuric sau substanțe sulfuroase. În plus, îşi exprimase public sprijinul pentru Statul Islamic. Și pe propriul telefon mobil s-au găsit diverse materiale jihadiste în care i se inducea să comită un atac.

Ne confruntăm cu o problemă serioasă, din moment ce liderii Statului Islamic știu că minorii sunt persoane mai vulnerabile și mai impresionabile. Îi fac să creadă că societatea occidentală îi respinge pentru că sunt musulmani și că singura cale de ieșire din această realitate este răzbunarea.