Ultimele săptămâni ne-au reamintit foarte clar vulnerabilitățile din Europa. Zona euro abia a crescut la sfârșitul anului trecut, subliniind fragilitatea redresării interne. Statele Unite au început să impună taxe vamale principalilor lor parteneri comerciali. Cât de curând UE va fi în vizorul lor. Această perspectivă sporește incertitudinea cu privire la creșterea europeană, având în vedere dependența economiei de cererea externă.
Doi factori majori au adus Europa în această situație dificilă. Totuși, o pot scoate din nou din această situație dacă este pregătită să treacă prin schimbări radicale.
Ce trage în jos Europa?
Primul este incapacitatea de lungă durată a UE de a face față constrângerilor de aprovizionare, în special barierelor interne ridicate și obstacolelor de reglementare. Acestea sunt mult mai dăunătoare pentru creștere decât orice tarife vamale pe care le-ar putea impune SUA. Efectele lor nocive cresc în timp.
FMI estimează că barierele interne ale Europei sunt echivalente cu un tarif de 45 % pentru industria prelucrătoare și de 110 % pentru servicii. Aceste bariere restrâng efectiv piața pe care operează întreprinderile europene. Schimburile comerciale între țările UE sunt mai puțin de jumătate din nivelul schimburilor comerciale între statele americane. Pe măsură ce activitatea se orientează tot mai mult către servicii, aceste bariere frânează tot mai mult creșterea economică.
În același timp, UE a permis reglementării să urmărească partea cea mai inovatoare a serviciilor – cea digitală – împiedicând creșterea firmelor europene de tehnologie și împiedicând economia să deblocheze câștiguri mari de productivitate. Se estimează că, de exemplu, costurile de conformare cu GDPR au redus profiturile micilor întreprinderi europene de tehnologie cu până la 12 %.
În ansamblu, Europa a crescut efectiv tarifele în interiorul granițelor sale. A sporit reglementarea într-un sector care reprezintă aproximativ 70% din PIB-ul UE.
Această incapacitate de a reduce barierele interne a contribuit, de asemenea, la deschiderea comercială neobișnuit de mare a Europei. Din 1999, ponderea comerțului în PIB a crescut de la 31 % la 55 % în zona euro. În același timp, în China a crescut de la 34 % la 37 %, iar în SUA de la 23 % la doar 25 %. Această deschidere a fost un avantaj într-o lume în curs de globalizare. Dar acum a devenit o vulnerabilitate.
Globalizarea și politica economică afectează creșterea
Paradoxul este că, în timp ce barierele interne au rămas ridicate, barierele externe au scăzut odată cu accelerarea globalizării. Societățile din UE s-au orientat către străinătate pentru a suplini lipsa de creștere internă. Importurile au devenit relativ mai atractive.
De exemplu, se estimează că, de la mijlocul anilor ’90, costurile comerțului cu servicii au scăzut cu 11% în cadrul UE, dar cu 16% pentru importurile din afara UE. Acest lucru explică de ce comerțul cu servicii în interiorul și în afara UE reprezintă în prezent aproximativ aceeași cotă din PIB. Acest lucru este de neconceput într-o economie mare complet integrată.
Al doilea factor care frânează Europa este toleranța sa față de cererea slabă persistentă, cel puțin de la criza financiară globală din 2008. Acest lucru a exacerbat toate problemele cauzate de constrângerile legate de ofertă. Până la criză, cererea internă ca procent din PIB în zona euro se situa aproape de mijlocul intervalului economiilor avansate. Ulterior, aceasta a coborât în partea de jos și a rămas acolo. Statele Unite au rămas în partea de sus a clasamentului.
Acest decalaj din ce în ce mai mare al cererii a contribuit la transformarea unei deschideri comerciale ridicate în excedente comerciale ridicate. Contul curent al zonei euro a trecut de la un echilibru general până în 2008 la excedente persistente după aceea.
De asemenea, cererea slabă a dus la o creștere excepțional de slabă a productivității totale a factorilor după recesiuni, un model care nu a fost observat în SUA. Acest lucru poate fi explicat parțial prin efectul cererii asupra ciclului de inovare. Cercetările arată că șocurile cererii determinate de politici au un efect semnificativ asupra investițiilor în cercetare și dezvoltare, în special pentru tehnologiile perturbatoare, conform ft.com.
Europa în fața unei schimbări fundamentale
Deși decalajul de cerere are diferite cauze, cea mai semnificativă a fost poziția relativă a politicilor fiscale. Din 2009 până în 2024, măsurat în euro din 2024, guvernul SUA a injectat de peste cinci ori mai multe fonduri în economie prin deficite primare – 14 miliarde EUR față de 2,5 miliarde EUR în zona euro.
Ambele neajunsuri – oferta și cererea – sunt în mare parte provocate de Europa însăși. Prin urmare, este în puterea sa să le schimbe. Un efort neabătut de eliminare a constrângerilor legate de ofertă ar ajuta sectoarele inovatoare să se dezvolte și, prin redirecționarea cererii către piața internă, ar reduce deschiderea comercială fără a crește barierele comerciale. Noua Busolă a competitivității a Comisiei Europene oferă o foaie de parcurs pentru a realiza acest lucru.
În același timp, o utilizare mai proactivă a politicii fiscale – sub forma unor investiții productive mai mari – ar contribui la reducerea excedentelor comerciale și ar trimite un semnal puternic întreprinderilor pentru a investi mai mult în cercetare și dezvoltare.
Dar această cale necesită o schimbare fundamentală de mentalitate. Până în prezent, Europa s-a concentrat fie pe obiective unice, fie pe obiective naționale, fără a lua în considerare costul lor colectiv. Conservarea banilor publici a sprijinit obiectivul de sustenabilitate a datoriei. Răspândirea reglementărilor a fost concepută pentru a proteja cetățenii de riscurile noilor tehnologii. Barierele interne sunt o moștenire a vremurilor în care statul național era cadrul natural de acțiune.
Dar acum este clar că acest mod de a acționa nu a adus nici bunăstare europenilor, nici finanțe publice sănătoase, nici măcar autonomie națională, care este amenințată de presiuni din străinătate. Acesta este motivul pentru care este nevoie de o schimbare radicală.
