Invazia Rusiei în Ucraina din 2022 a furnizat un nou impuls eforturilor Uniunii Europene de a permite mai multor țări să adere, a declarat luni președintele Consiliului European, Charles Michel.
A adăugat că speră ca până în 2030 să se realizeze demersurile necesare pentru o nouă extindere a UE.
Charles Michel a făcut aceste declarații în contextul celei de-a 20-a aniversări, care va avea loc miercuri, a extinderii UE cu 10 țări, în mare parte foste comuniste, cum ar fi Polonia și Ungaria, dar și cu insulele mediteraneene Malta și Cipru. Înaintea extinderii din 2004, UE număra 15 membri.
„A fost o chemare a istoriei pentru a uni ţările europene”, a declarat Michel în legătură cu extinderea din 2004, potrivit Reuters. „Douăzeci de ani mai târziu, ne confruntăm cu o provocare similară, deoarece există acest haos geopolitic, inclusiv din cauza acestui război al Rusiei împotriva Ucrainei. Iar înfruntarea acestui haos este strategia geopolitică pentru a ne reunifica din nou”, a adăugat Michel.
Printre candidaţii actuali la aderarea la UE, care numără astăzi 450 de milioane de locuitori, se numără ţări din Balcani, precum şi Ucraina, Georgia şi Moldova. Ucraina este de departe cel mai mare potenţial membru, cu aproximativ 40 de milioane de locuitori şi un sector agricol important.
„Din cauza războiului lansat de Rusia împotriva Ucrainei, există un nou impuls, o revigorare a strategiei de extindere a UE”, a declarat Michel, potrivit MediaFax.