Europarlamentarul Margarida Marques a declarat sâmbătă, la „Be EU”, că „este foarte important să ne diversificăm partenerii din lume”.
„O prioritate este să mergem mai departe și să încheiem acordul UE-Mercosur. Am încheiat, în urmă cu câteva zile, votul privind acordul UE-Chile. Acesta este unul important. Dar trebuie să avem un acord UE-Mercosur.
Mai există un acord la care trebuie să lucrăm, este vorba și de acordul UE-India. De asemenea, este foarte important să ne diversificăm partenerii din lume”, a spus ea.
Iuliu Winkler, europarlamentar, a precizat că porturile Uniunii Europene se află sub un atac.
„Vedem că avem nevoie de o strategie pentru porturi și am lucrat pe o asemenea strategie în ultimele luni. Porturile sunt niște hub-uri importante pentru comerțul global, iar porturile Uniunii Europene se află sub un atac.
Este un atac concentrat, este un atac foarte bine gândit în ceea ce privește politica investițională și posibilitatea de a cumpăra tot ceea ce este de vânzare. Cine este atacatorul? China, bineînțeles”, a spus Iuliu Winkler la Antena 3 CNN.