Șeful diplomației europene, Josep Borrell a transmis vineri că „singura reţetă pentru ca UE să supravieţuiască” noului mandat al lui Trump este „să fim mai uniţi, să construim o Europă mai puternică, o Europă mai suverană”.
„Dacă nu eşti la masa jocului geopolitic, eşti în meniu”, a precizat Borrell. „Dacă nu eşti decident, alţii vor decide în locul tău. Pentru a fi decidenţi, europenii trebuie să fie mai uniţi, pentru că fiecare dintre noi separat nu contează în lume, în lumea giganţilor mult mai tranzacţională în care interesele vor fi mai importante decât valorile”, a continuat el.
Tot el a menționat că trebuie „să continuăm să susținem Ucraina. Orice s-ar întâmpla în Statele Unite, avem interesele noastre, avem valorile noastre”, scrie Antena3 CNN.