Reprezentanții Ministerului Afacerilor Externe (MAE) au emis, luni, 10 iulie, o atenționare de Cod Roșu și unul Portocaliu. Aceștia au informat cetățenii români care călătoresc sau urmează să tranziteze Regatul Spaniei în perioada 10-12 iulie 2023 că Agenția Meteorologică locală din țara Peninsulă (AEMET) a emis un avertisment referitor la temperaturile ridicate din perioada următoare.
Principalii indici climatici, inclusiv temperaturile globale ale aerului și ale mării, au depășit recordurile anterioare, iar gheața marină globală a atins un nivel minim istoric în luna iunie.
Numere de telefon în caz de urgență
Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Consulatului General al României la Sevilla: +34954233243, +34954230947, +34954624053, +34954624070, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.
Temperaturile pot ajunge la 42 sau chiar 44 grade Celsius. Iar dacă cetățenii români se confruntă cu situații dificile cu caracter de urgență, au la dispoziție un număr de telefon de permanență al Consulatului General al României la Sevill: + 34648212169, conform antena3.ro.
Temperaturi greu de suportat în România
De la începutul săptămânii în curs și până la finalul acesteia Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o informare meteorologică de caniculă care va cuprinde în special Banatul și Oltenia care se va existe în Muntenia, Dobrogea, sudul și centrul Moldovei, Transilvania și Crișana.
Temperaturile maxime se vor încadra între 36 și 38 de grade Celsius, iar disconfortul termic se va simți în special în zonele de câmpie, unde indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. La nivelul solului valorile se vor simți aproximativ 40 de grade.
Caniculă în toată Europa
S-a înregistrat Cod Roșu de caniculă în Serbia și Croația, cu temperaturi peste 35 de grade Celsius. De asemenea, în Ungaria, Austria, Slovacia, Franța, sudul Germaniei, Elveția, Italia s-a înregistrat Cod Portocaliu de temperaturi ridicate. Cu creșterile temperaturilor au venit la pachet și furtunile cu descărcări electrice.
O furtună de vară, cu rafale care au depășit 145 de kilometri pe oră, a avut loc miercuri în Olanda. Aceasta a provocat pagube imense printre care și decesul unei femei din Haarlem, un oraș din Nordul Olandei. Aceasta avea 51 de ani și a murit după ce un copac a căzut peste mașina în care se afla, a anunțat poliția locală.
Mai multe persoane au fost rănite după ce mai mulți copaci au fost doborâți de furtună care au avariat mașinile din jur și bărcile de pe canalele din oraș. Furtuna a fost denumită Poly și este cea mai dezastruoasă de până acum. Ultima furtună puternică a fost în anul 2015. Aeroportul Schiphol din Amsterdam a anulat peste 400 de zboruri, iar traficul a fost limitat până la cel puțin ora locală 16:00. Operatorii feroviari NS și Arriva au întrerupt toate serviciile în nordul țării, iar din cauza copacilor care au căzut, autostrada la nord de Amsterdam a fost închisă.