Europenii ar trebui să facă mai mult pentru securitatea lor colectivă, arată o declarație de la Palatul Elysee.
Luni, mai mulți lideri urmează să se întâlnească la Paris.
Astfel, anunțul susține faptul că oamenii ar trebui să facă mai mult și mai bine pentru securitatea lor colectivă. Situația se aplică mai ales în contextul desfășurării mai multor evenimente importante. Războiul din Ucraina și pozițiile adoptate de către Statele Unite reprezintă un element cheie în această perioadă.
„Considerăm că există, ca urmare a accelerării în dosarul ucrainean, ca o consecință și a ceea ce spun liderii americani, necesitatea ca europenii să facă mai mult, mai bine și într-un mod coerent pentru securitatea noastră colectivă”, a subliniat un consilier al președintelui francez Emmanuel Macron.
Europenii caută soluții
Reuniunea care va fi organizată luni de către liderul francez la Palatul Elysee are mai multe obiective. Scopurile principale sunt Ucraina și securitatea pe tot continentul. Ideea principală ar fi facilitarea continuării conversațiilor de la Bruxelles.
În afară de președintele Macron vor fi prezenți mai mulți lideri importanți. Printre aceștia se numără șefii de guvern ai Germaniei, Regatului Unit, Italiei, Poloniei, Spaniei, Țărilor de Jos și Danemarcei, precum și președintele Consiliului European, președinta Comisiei Europene și secretarul general al NATO.
Întâlnirea a fost anunțată într-un format mai restrâns din motive practice. Se așteaptă totuși o extindere, a precizat președintele francez. „Din punctul nostru de vedere, toată lumea este îngrijorată. Toată lumea ar trebui să poată participa la conversație”, a spus consilierul lui Macron.
Ce se va discuta la ședință
În cadrul ședinței, va fi abordat în special subiectul garanțiilor de securitate care pot fi acordate de către europeni și americani, împreună sau separat.
„Aceste inițiative sunt o oportunitate în sensul că pot accelera sfârșitul războiului din Ucraina însă, evident, mai trebuie să ajungem la un acord și să vedem în ce condiții poate avea loc încheierea războiului. Obiectivul este de a determina ce pot face europenii pentru ei înșiși având în vedere accelerarea pe care o experimentăm în Ucraina ca urmare a inițiativelor președintelui Trump”, a precizat consilierul.
Europa este nevoită să tragă consecințele dezbaterilor care au avut loc acum câțiva ani. Acestea aveau în vedere suveranitatea națională și au fost inițiate de către președintele Macron. „Avem acum instrumente la îndemână pentru a contribui la o pace robustă și solidă în Ucraina în beneficiul Ucrainei și, de asemenea, a europenilor”, a arătat consilierul președintelui francez, conform economica.
