Infofinanciar > Lumea la zi > Europa vrea să ne lăsăm de fumat! Se dublează accizele pentru produsele din tutun
Lumea la zi

Europa vrea să ne lăsăm de fumat! Se dublează accizele pentru produsele din tutun

romaniatv.net
FOTO:romaniatv.net

Uniunea Europeană are în plan adoptarea unei taxe de vaping, aplicată întregului bloc comunitar, ca urmare a unei schimbări a impozitării industriei tutunului. Acest fapt care ar produce o dublare a accizelor în țările membre, chiar și în cele în care taxele sunt mai scăzute pentru produsele de acest fel, se arată într-un document al Comisiei Europene, redat de Financial Times.

Legislația va fi modificată ca urmare a eforturilor făcute de Bruxelles pentru a combate efectele fumatului. Prin urmare, acciza minimă la nivelul Uniunii, va crește de la 1,80 euro la 3,60 euro pentru un pachet cu 20 de țigarete. În aceste condiții, fumătorii vor plăti mai mult pentru a-și întreține viciul chiar și în statele din Estul Europei, unde pachetul de țigări este comercializat cu 3 euro sau chiar mai puțin.

UE vrea o generație fără tutun

Accizele țigărilor ar crește considerabil și în statele europei centrale precum Austria sau Luxemburg, unde prețurile sunt relativ scăzute în raport cu veniturile înregistrate. De asemenea, impozitarea se va aplica și produselor mai noi din tutun precum, vapingul sau tutunul încălzit, a căror preț se va apropia de nivelul țigărilor tradiționale. O estimare făcută de economică indică faptul că în urma majorării prețurilor, bugetele statelor membre UE se vor majora cu 9,3 miliarde de euro.

Modificările vin ca urmare a accelerării eforturilor pe care le face UE de a ajunge la o „generație fără tutun”, până în 2040. Obiectivul constă în reducerea consumului de tutun în rândurile cetățenilor Uniunii de la nivelul actual de 25%, la 20% în 2025, și la sub 5% până în 2040.

Potrivit celor de la Financial Times majorarea accizei minime ar produce „un impact puternic asupra consumatorilor și operatorilor economici” din țările membre UE unde prețurile produselor din tutun sunt mai mici exemplu fiind dat de Bulgaria, Slovacia, Polonia și Ungaria.

Studiul de impact indică faptul că introducerea accizelor pentru noile produse din tutun, din ce în ce mai atractive pentru tineri, care riscă să dezvolte dependență, va îmbunătății politica de reducere a fumatului la nivelul Uniunii Europene.

Creșterea taxelor, cele mai eficiente instrumente pentru comabaterea fumatului

Este necesar ca toate statele membre ale UE să fie de acord cu această propunere înainte de a fi aplicată, o realitate care nu este prea departe de prezent, după cum au indicat și companiile din industrie.

În acest sens, Rob Branston, lector senior în economia afacerilor și membru al Grupului de cercetare pentru controlul tutunului de la Universitatea din Bath a declarat că actualizarea regimului fiscal este de mult așteptată pentru a majora prețul produselor din tutun în statele în care țigările erau prea ieftine și pentru a ajunge inflația din urmă.

„Creșterile de prețuri induse de taxe sunt… unul dintre cele mai eficiente instrumente pentru reducerea consumului de tutun, astfel încât creșterile semnificative alte ratelor minime de impozitare…sunt esențiale pentru a obține reducerile dorite în ceea ce privește cancerul și alte boli”.

În privința majorării tarifelor pentru produsele din tutun încălzit sau cele de vaping, Dustin Dahlmann, președintele Alianței Europene Independente pentru Vape, este de părere că adoptarea taxelor pentru produsele alternative din tutun ar putea duce la alternative mult mai puțin dăunătoare ”la fumat care sunt impozitate mult prea puternic în multe țări”, scrie b1tv.ro.