Infofinanciar > Lumea la zi > Europa vrea un tribunal special pentru liderii ruși care conduc războiul împotriva Ucrainei. Decizia ar putea include și Belarusul
Lumea la zi

Europa vrea un tribunal special pentru liderii ruși care conduc războiul împotriva Ucrainei. Decizia ar putea include și Belarusul

Europa vrea un tribunal special pentru liderii ruși care conduc războiul împotriva Ucrainei. Decizia ar putea include și Belarusul
Sursa foto: caleaeuropeana.ro

Consiliul Europei a cerut în unanimitate crearea unui tribunal internațional special pentru a-i judeca pe liderii ruși și din Republica Belarus acuzați de războiul din Ucraina. Măsura a fost necesară deoarece Curtea Penală Internațională nu are jurisdicție asupra „crimei de agresiune”, Moscova, Kiev și Minsk nesemnând tratatul de înființare a Curții.

Cu 100 de voturi pentru și o abținere, reprezentanții celor 46 de state membre ale Consiliului Europei au adoptat săptămâna aceasta o rezoluție care îi vizează, fără a-i numi, pe liderii civili și militari care „au planificat, pregătit, lansat sau executat” agresiunea împotriva Ucrainei.

„Fără decizia lor de a purta acest război de agresiune împotriva Ucrainei, abuzurile, distrugerile, morțile și pagubele care au rezultat nu ar fi avut loc”, a declarat Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE), reunită la Strasbourg.

APCE face apel la statele membre ale Consiliului Europei să înființeze acest tribunal special cu sprijinul cât mai multor state și organizații internaționale, inclusiv al Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite (ONU). Oficialii APCE au declarat că se așteaptă ca summit-ul șefilor de stat și de guvern al Consiliului Europei, care va avea loc la Reykjavik în luna mai, să acorde „sprijin politic” acestui proiect.

Curtea Penală Internațională nu are jurisdicție în Ucraina

Consiliul Europei reunește mai multe țări decât Uniunea Europeană, inclusiv foste republici sovietice precum Moldova, Armenia și Azerbaidjan. Parlamentul European, care reprezintă cele 27 de state membre ale UE, a adoptat săptămâna trecută un text similar cu 472 de voturi (19 împotrivă, 33 de abțineri).

Curtea Penală Internațională (CPI), cu sediul la Haga, are jurisdicție doar asupra crimelor de război și a crimelor împotriva umanității, nu și asupra „crimei de agresiune”, deoarece Moscova, Minsk și Kiev nu sunt semnatare ale tratatului de înființare a Curții.

În martie 2022, Curtea Internaţională de Justiţie de la Haga a solicitat Federației Ruse să oprească imediat ofensiva în Ucraina, în urma unui proces deschis în urmă cu un an de către autoritățile de la Kiev. Verdictul dat atunci mai prevede că Rusia trebuie să se asigure că toate forțele aflate sub controlul său sau sprijinite de Moscova nu vor continua agresiunea. Precizarea a fost necesară pentru a include și trupele paramilitare Wagner.

Manifestații de susținere în fața sediului CE

Rezoluția adoptată de reprezentanții celor 46 de state membre ale Consiliului Europei subliniază, de asemenea, că unele dintre actele Rusiei împotriva civililor din Ucraina, inclusiv uciderea și strămutarea forțată a copiilor pentru rusificare, „ar putea intra” în definiția „genocidului” în conformitate cu convenția internațională din 1948.

În timp reuniunii APCE de la Strasbourg, demonstranții s-au adunat în fața Consiliului Europei pentru a susține Ucraina, în jurul unei ambulanțe ciuruite de gloanțe aduse de pe linia frontului.

„Speranța de viață a unei astfel de ambulanțe în Ucraina este de câteva zile până la câteva săptămâni. Ei sunt primele ținte ale atacurilor inamicului nostru, căruia îi pasă prea puțin de viețile umane”, a declarat Ivanna Pinyak, citată de site-ul Tdg.ch. Pinyak este membră a asociației Promukraina, care a organizat demonstrația din fața sediului Comisiei Europene, și o cunoscută activistă pro-Ucraina.