Infofinanciar > Info > Europarlamentar român: „Creșterea prețurilor nu are legătură cu războiul din Ucraina. E speculă!”. Ce părere are despre Green Deal
Info

Europarlamentar român: „Creșterea prețurilor nu are legătură cu războiul din Ucraina. E speculă!”. Ce părere are despre Green Deal

Dan Nica, sursă foto g4media
sursă foto g4media

Dan Nica, europarlamentar român din partea Partidului Social Democrat, a vorbit despre obiectivele de mediu ale Europei prin Green Deal, cum pot fi adoptate în România, și care sunt motivele creșterii prețurilor. El este de părere că războiul din Ucraina este un pretext, iar în spatele scumpirilor se află specula.

„Se dorește să trăim într-o lume mai bună, cu aer mai curat, cu apă mai curată și toată lumea să fie mulțumită că nu vom mai fi supuși unei agresiuni pe care o vedem, din păcate, în fiecare zi ,de noxe, de aer care este irespirabil și cu consecințe nedorite pentru sănătate. Pe de altă parte, întrebarea numărul unu este cum facem să atingem aceste obiective. Prin reducere la absurd am putea să spunem că de mâine închidem toată industria, oprim toate mașinile să circule și în mod evident vom avea un aer mai curat. Ceea ce sigur că este o utopie”, a declarat europarlamentarul român, Dan Nica, într-un interviu acordat pentru Antena 3.

El este de părere că obiectivele climatice trebuie atinse „într-o manieră inteligență, care să nu afecteze nici locurile de muncă, nici industria din România”. El realizează faptul că atunci când o lege este adoptată la nivelul Uniunii Europene, nu poate fi perfectă pentru toate statele membre din bloc, iar obiectivele Green Deal sunt ambițioase, dar nu pot fi distructive pentru economia locală. „Întrebarea este cum faci ca să miști acea legislație astfel încât pentru România să fie cât mai bună, adică să nu ne lovească foarte puternic, să ne ajute. Fiecare trage să fie cât mai bine pentru țara lui, de aceea noi suntem aici, ca să ne asigurăm că în momentul în care adoptăm o legislație ea are acele prevederi care țin cont și de specificul țării noastre”, spune Dan Nica.

Creșterea prețurilor, o speculă

Dan Nica se recomandă ca parte a celor care consideră că această creștere a prețurilor nu are legătură nici cu războiul din Ucraina, nici cu revenirea economică post-pandemie. În spatele său s-ar afla interesele speculative ale agenților economici.

„Contextul este așa. Eu fac parte dintre aceia care cred că această creștere a prețurilor nu are legătură nici cu războiul din Ucraina, nici cu revenirea economică după pandemia pe care am traversat-o cu toții. Are legătură într-o proporție foarte mare cu speculații. Cu specularea prețului.

Când spun specularea prețului, eu spun așa. Că dacă tu cumperi gazul, că îl cumperi cu o sumă, să spunem cu 100 de euro, tu, în mod normal, ca să fii profitabil, ar trebui să vinzi acea cantitate cu, dacă media profitabilității în Uniunea Europeană este undeva de 10-12%, să spunem cu 110 euro, chiar 120. Există un HUB de gaze la Amsterdam unde acolo se vinde acest gaz și cu 300 de euro. Deci fără nicio legătură cu prețul de achiziție.

De aceea eu spun că aceasta este o speculă și din ianuarie am început la fiecare întâlnire să spun că este inadmisibil să constatăm cu toții că oamenii plătesc facturi mai mari la electricitate și la gaz și că vom avea inflație”, explică europarlamentarul român pentru Antena 3.