Infofinanciar > Lumea la zi > Europenii fug în Mauritius! De ce e noua destinație de vacanță preferată
Lumea la zi

Europenii fug în Mauritius! De ce e noua destinație de vacanță preferată

Blue Air, Sursă foto: economedia
Sursă foto: economedia

Mauritius înregistrează un număr semnificativ de vizitatori din Europa, care încearcă să scape de valurile de căldură din timpul verii, proteste şi consecinţele războiului din Ucraina.

Veniturile din turism generate de insula din Oceanul Indian au crescut cu aproape 70%, până la 35,8 miliarde rupi (779 milioane de dolari) în primele cinci luni ale acestui an, comparativ cu perioada similară a anului trecut.

Numărul vizitelor în țară crește

Pentru anul 2023, se estimează o creștere de 23% a veniturillor din turism, până la 80 de miliarde de rupii, a declarat luna trecută guvernatorul Băncii centrale din Mauriţius, Harvesh Seegolam.

Astfel, în pofida faptului că se află la o distanţă de 9.600 de kilometri de Europa Occidentală, plajele cu nisip alb din Mauritius sunt de mult timp o atracţie pentru turişti, iar industria țării turistică a devenit şi mai competitivă odată cu deprecierea monedei locale în raport cu moneda euro. Chiar dacă numărul de vizitatori este în continuare sub nivelul de dinaintea pandemiei, vizitatorii au tendinţa de a petrece sejururi mai lungi şi a cheltui sume mari. Agenţia naţională de statistică a publicat date conform cărora se arată că sosirile de turişti au explodat cu 58%, până la 596.446 în prima jumătate a acestui an, comparativ cu perioada similară a anului trecut.

Oficialii de la New Mauritius Hotel Ltd., unul dintre cei mai mari operatori hotelieri, anunţă că anul acesta va fi unul „excepţional”, rezervările în avans arătând foarte bine. De asemenea, o serie de mari companii aeriene au introdus zboruri suplimentare spre Mauritius, ceea ce a ajutat industria locală a ospitalităţii.

Turismul nu s-a recuperat complet

Deși numărul de turiști a crescut, în continuare este sub cel înregistrat înainte de pandemie. Astfel, schimbările climatice sunt unul dintre factorii care tulbură industria turistică a insulei. În 2020, a fost adoptată o politică de „zero Covid” și o închidere strictă, ceea ce înseamnă că toate stațiunile au fost golite de turiști. În 2019, înainte de pandemia Covid-19, 19,5% din PIB-ul insulei provenea din turism, care reprezenta peste 100.000 de locuri de muncă. Acest procent a scăzut la 8,3% în 2020 și la 4,6% în 2021, potrivit datelor înregistrate.

Pentru a proteja lucrătorii și întreprinderile, guvernul a intervenit cu un stimulent uriaș, aproximativ 28% din PIB-ul țării, potrivit unei estimări a FMI, Fondului Monetar Internațional. Acest lucru a inclus cheltuirea de către stat a aproximativ 400 de milioane de dolari pentru a susține salariile angajaților și lucrătorilor independenți din Mauritius și, de asemenea, acordarea de împrumuturi unora dintre cele mai mari companii din sectoare aflate în dificultate, cum ar fi turismul.

Chiar dacă statisticile nu au reușit să ajungă la nivelul celor de dinainte de pandemie, experții cred că sectorul turistic din Mauritius este acum aproape de a-și reveni, mai ales că turiștii tind acum să petreacă mai mult timp în țară decât înainte,14 zile în medie, față de nouă înainte de pandemie, conform sursei g4media.ro.