Infofinanciar > Info > Eurostat: România, foarte aproape de Portugalia la capitolul PIB per capita! Care este media UE
Info

Eurostat: România, foarte aproape de Portugalia la capitolul PIB per capita! Care este media UE

Eurostat: România, foarte aproape de Portugalia la capitolul PIB per capita! Care este media UE
Sursa foto - economedia.ro

De-a lungul ultimilor ani, statisticile au arătat că România nu reprezintă o forță din punct de vedere economic. Totuși, în ultimii doi ani țara noastră a fost comparabilă cu restul statelor din această regiune de est a Europei, pe unele dintre ele chiar depășindu-le la diverse capitole. Cel mai reprezentativ dintre ele este puterea de cumpărare pe care fiecare locuitor o are.

Conform publicației Profit, în anul 2021, acest indicator, care se poartă numele de „consum per capita” țări precum: România, Spania, Malta, Portugalia, Polonia, Slovenia și Cehia se aflau sub media Uniunii Europene cu valori cuprinse între 11% și 20%. Tot în acel an, potrivit aceleiași surse, la coada acestui clasament se aflau Slovacia, Ungaria, Croația și Letonia, înregistrând nivele sub media formațiunii politico-economice care variau de la 27% la 30%.

Conform datelor oferite de către Eurostat, România s-a aflat la un nivel de 73% în ceea ce privește puterea de cumpărare a fiecărui cetățean. Cu doar un punct procentul sub Portugalia, care a înregistrat 74%. Potrivit celor de la Profit, Polonia și Ungaria au depășit România la acest aspect, având nivele de PIB pe cap de locuitor de 77%, respectiv 76%.

Oamenii din Bulgaria consumă cel mai puțin din Uniunea Europeană

Totodată, mai există un indicator al unei situații bune din punct de vedere economic în Uniunea Europeană, anume, conform sursei mențioante anterior, consumul individual efectiv. Acest indice pornea de la 63% din Bulgaria și se oprea la 146 de puncte procentuale care au fost înregistrate în Luxemburg. În același timp, acest stat a fost unicul care a avut nivele care depășeau media din Uniunea Europeană cu cel puțin 25%.

Comparativ, în state ca : Germania, Finlanda, Franța, Suedia, Austria, Țările de Jos sau Belgia, acest nivel a fost cu 10 puncte procentuale peste media din Uniunea Europeană, potrivit site-ului Profit.

România a depășit la capitolul Produs Intern Brut per capita, specifică sursa mențioantă anterior, următoarele state: vecinii bulgari, care au avut 55%; Slovacia, care a avut 68 de puncte procentuale; Letonia, care a avut un „scor” de 71%; Grecia, stat care a înregistrat 65% și Croația, țară cu 70%.

Conform publicației Profit, folosind datele Eurostat, PIB-ul pe cap de locuitor care se exprimă prin indicele PPS, adică puterea standard de cumpărare, media Uniunii Europene înregistrează cea mai mică valoare în Bulgaria, mai precis 55 de puncte procentuale, iar polul cel mai de sus este în Luxemburg, care are 277%.  De asemenea, 10 țări membre au valori ale acestui indice care sunt peste media din formațiunea politico-economică.

Astfel, deși România nu este la nivelul țărilor dezvoltate din UE, cel puțin se situează destul de bine atunci când vine vorba de regiunea de est a Europei.