Infofinanciar > Info > Se apropie examenul de Bacalaureat! Ce presupune proba orală la limba română
Info

Se apropie examenul de Bacalaureat! Ce presupune proba orală la limba română

bacalaureat (sursă foto: playtach.ro)
sursă foto: arhiva companiei

Examenul de Bacalaureat se apropie pentru elevii de clasa a XII-a. Prima dată, aceștia vor susține probele orale, iar reprezentanții de la Ministerul Educației au publicat deja informații despre procedura de desfășurare a probelor de limbă română și maternă în ceea ce privește examenul oral.

Astfel, în cadrul acestei probe de comunicare în limba română, candidații la examen vor trebui să demonstreze că pot citi corect și cursiv în această limbă. Pentru a trece mai departe, aceștia trebuie să obțină calificativul mediu.

Conform procedurii de desfășurare a probelor A și B, singurele diferențe în ceea ce privește nivelul de competențe fac referire la înțelegerea textului. De asemenea, se ține cont și de nivelul de exprimare, dar și de adaptarea la situația de comunicare.

Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română, adică proba A, se va desfășura în perioada 17 – 19 iunie. Mai departe, proba pentru limba maternă, adică proba B, se ține în ziua de 20 iunie, scrie adevarul.ro.