Infofinanciar > Esential > EXCLUSIV! „Cartea de vizită a României, pătată de Ministerul Educației!” Oamenii din turism se revoltă împotriva lui Sorin Cîmpeanu
Esential

EXCLUSIV! „Cartea de vizită a României, pătată de Ministerul Educației!” Oamenii din turism se revoltă împotriva lui Sorin Cîmpeanu

EXCLUSIV! „Cartea de vizită a României, pătată de Ministerul Educației!” Oamenii din turism se revoltă împotriva lui Sorin Cîmpeanu
sursă foto: playtech.ro

O problemă care ține deja de ani buni o reprezintă conflictul dintre Ministerul Educației și oamenii din domeniul turistic. De data aceasta, situația este și mai gravă. După cum știm cu toții, s-a produs marea inovație în sistem prin implementarea anului școlar „modular” care va începe mai devreme decât eram obișnuiți, și anume pe 5 septembrie. Asociațiile de turism din România se plâng astfel că se scurtează sezonul de vacanțe cu până la 10-14 zile, iar foarte multe familii cu copii nu vor mai veni anul acesta pe litoral.

Foarte mulți turiști se îndreptau spre mare în luna septembrie, atunci când prețurile începeau să scadă, iar anul acesta, din cauza noii hotărârii a Ministerului Educației, numărul se va micșora. Cei din domeniul turistic preconizează în acest sens pierderi și scăderi ale încasărilor.

„În ultimii 30 de ani suntem martorii unui experiment!”, susține Cristian Bărhălescu, membru în Consiliul director al Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT). „Toți care au venit să conducă vreun minister au vrut să-și pună amprenta personală. În cazul actualului ministru al Educației, vedem încă o dată lipsa capacității de comunicare și de cunoaștere a ansamblului”.

cristian bărhălescu, anchor.fm

Cristian Bărhălescu, membru în consiliul director ANAT (sursă foto: anchor.fm)

Bărhălescu este de părere că zona economică a întregii țări, nu doar a sistemului educațional, nu a fost luată în considerare când a venit vorba de crearea acestui nou model al anului școlar „modular”. Omul de afaceri oferă în acest sens exemplul Germaniei, unde vacanțele elevilor se iau în funcție de landuri (zonele teritoriale în care este împărțită țara, similară cu regiunile din România), pentru ca fiecare astfel de zonă să se bucure de o dezvoltare economică profitând de cel mai benefic sezon turistic al anului.

„La noi se face fix pe dos! Ministerul Educației este lipsit de viziune când nu discută și cu cei din domeniul privat înainte de a lua astfel de hotărâri semnifivcative. Se scurtează sezonul de vacanță pentru a se acorda câte o săptămână în diverse perioade ale anului. Acest fenomen al legilor date peste noapte va avea un impact foarte mare asupra domeniului turistic, dar și asupra economiei la nivel general. Nu este de ignorat faptul că din turism, din această arie a sferii private, se transmit sume mari de bani către bugetul de stat” a declarat Cristian Bărhălescu pentru infofinanciar.ro.

Dependența turismului de pe litoral

Liderii asociațiilor de turism din România sunt de părere că această nouă modificare va afecta foarte mult acest sector, care se bazează, peste 90%, pe vacanțele pe care și le fac conaționalii în stațiunile de la Marea Neagră. Președinta Federației Asociașiilor de Promovare Turistică din România (FAPT), Corina Martin, ne-a declarat că perturbări ale programului cauzate de hotărârile Ministerului Educației apar în fiecare an, și că, constant, numeroși reprezentanți ai domeniului turistic trimit solicitări către Guvern pentru a se lua măsuri în această problematică.

„De foarte mulți ani cerem să judecăm și să evaluăm durata vacanțelor școlare și în funcție de interseul turistic al destinațiilor din țara noastră”, a transmis aceasta.

crina martin, arhivă personală

Corina Martin, președinte FAPT (sursă foto: arhivă personală)

Corina Martin subliniază instabilitatea deciziilor luate și lipsa unei comunicări în prealabil atât în ceea ce privește schimbările din cadrul anului școlar, cât mai ales lipsa consultărilor cu reprezentanții domeniului turistic.

„Planurile noastre sunt mereu date peste cap când vine vorba de sezonul de litoral, pentru că suntem foarte dependenți de turiștii români, iar scurtarea vacanței de vară, lucru de care ține foarte multă lume cont când vine vorba despe un sejur pe litoral, afectează acest domeniu de activitate în proporție foarte mare. Cu o săptămână deja înainte de începerea anului școlar, vorbim aici de sfârșitul lunii august, majoritatea românilor se vor retrage de pe litoral anul acesta, în ciuda vremii frumoase care se anunță și în luna septembrie”, a susținut Corina Martin.

Unul dintre cele mai afectate proiecte turistice din România ar putea înregistra un eșec total în perioada următoare. Este vorba aici de „Litoralul pentru toți”, proiect în care tarifele din stațiunile de la Marea Neagră scădeau considerabil pentru ca mai mulți români, cei care au un buget mai mic pentru vacanță, să își poată programa un sejur. Anul acesta este pentru prima dată de când programul „Litoralul pentru toți” nu a fost implementat și pentru luna septembrie, românii putându-se bucura de avantajele acestui proiect doar la început de sezon estival, între zilele de 22 mai și 19 iunie.

„Părerea noastră nu contează”

Aparent, una dintre nemulțumirile cele mai mari ale oamenilor din domeniul turistic românesc este că Ministerul Educației, condus în prezent de Sorin Cîmpeanu, nu a avut intenția de a-i chema la consultări privind modificările în sistemul de vacanță a elevilor. „Părerea noastră oricum nu contează!”, a relatat Dragoș Răducan, președintele Federației Patronatelor din Turismul Românesc, pentru infofinanciar.ro. „Trebuia să se țină cont de solicitările noastre ca școala să se înceapă în jurul datei de 15 septembrie, însă nu s-a făcut acest lucru”.

dragos raducan gonext.ro

Dragoș Răducan, președinte FPTR (sursă foto: gonext.ro)

Dragoș Răducan spune că turismul de pe litoral a fost deja afectat în acestă vară de scăderea considerabilă a cererii cauzată de creșterea prețurilor. De asemenea, acesta aduce în discuție și existența unui „război mediatic” împotriva stațiunilor de la Marea Neagră: „Litoralul românesc este cap de afiș, știrile negative abat atenția de la adevăratele probleme ale sistemului. Lipsa banilor și lipsa măsurilor de compensare a efectelor crizei economice sunt adevăratele cauze pentru care românii nu mai au bani să se bucure de o vacanță, nu prețurile mari care se prezintă în spațiul public când vine vorba de litoral”.

Președintele Federației Patronatelor din Turismul Românesc declară că Executivul de la Palatul Victoria nu a avut un plan „coerent” pentru combaterea inflației. Iar în această perioadă, în sezonul cald, drept „țap ispășitor” a fost găsit domeniul turistic de pe litoral: „Este mai ușor să le spui românilor că sunt prețurile mari la mare, decât să le spui că nu o să mai aibă bani de vacanță!”.

Rezultatele sondajului realizat de CEC Bank în parteneriat cu comparatorul bancar FinZoom.ro evidențiază faprul că peste 37% dintre români şi-au redus bugetele pentru vacanţă în 2022. În acelați timp, mai mult de un sfert dintre respondenții sondajului au declarat că nu vor pleca deloc în concediu anul acesta.