Astăzi, în podcastul ESENȚIAL, moderat de redactorul-șef al Revistei Capital, Sorin Andreiana, invitat a fost medicul Cătălina Poiană, președinte al Colegiului Medicilor București.
Cătălina Poiană a adus în discuție faptul că deși media națională este de 3,7 medici la mia de locuitori, în teren lucurile nu stau deloc bine. În provincie există zone,precum Ilfov și Călărași, unde de abia se ajunge la 1, poate 1,2 medici pe mia de locuitori.
Media de 3,7 medici la mia de locuitori este o medie realizată între zonele universitare și între cele neuniversitare. Aici stăm destul de apropiat de media europeană de 4,1 medici la mia de locuitori. Spre exemplu, în București, sunt 7 medici la media de locuitori.
Bucureștii stau excelent la numărul de medici
”În București, dacă adăugăm și rezidenții, ajungem la 10 medici pe mia de locuitori. Dacă privim harta țării însă, ne speriem. Dacă luăm județele cu centre universitare ca Iași, Cluj, Timiș, Dolj, ajungem la o medie între patru și șase medici pe mia de locuitori. Ceea ce ne spune că în alte județe ajungem deabia la un medic pe mia de locuitori. Dar avem județe în țară unde suntem chiar sub un medic la mia de locuitori”, spune Cătălina Poiană.
Este vorba despre Ilfov și Călărași. Din poziția de președinte al Colegiului Medicilor București, Cătălina Poiană a făcut și un apel către autoritățile locale.
”În momentul în care este o așa mare lipsă de medici în anumite zone din țară, accesul la serviciile de sănătate devine o mare problemă. Aici, autoritățile publice locale pot să schimbe lucrurile. Fie să asigure în spitalele pe care le au în subordiune o infrastructură adecvată, fie să găsească metode care să facă locul de muncă din spital atractiv pentru un medic tânăr. Și chiar pentru viața socială pe care o poate oferi zona respectivă. Altfel, degeaba pregătim un număr foarte mare de medici la nivelul Universităților, ca repartiție avem foarte multe zone din țară unde există un deficit de medici”, spune Cătălina Poiană despre demersul său către autoritățile publice locale.
De rețiut este și faptul că, în România, sunt pregătiți 5.000 de specialiști anual. Asta incluzând toate trei domeniile: medici, medici stomatologi și farmaciști.
Dr. Poiană ne dă și o veste bună, exodul medicilor s-a cam oprit. ”Din 2016, au fost reținuți în sistemul nostru de sănătate aproximativ 15.000- 15.100 de medici. Dintre aceștia, 7.600 medici specialiști. Din numărul acestora, 4.400 au rămas în sistemul public și 3.200 în sistemul privat”, precizează președintele Colegiului Medicilor București.