Infofinanciar > Esential > EXCLUSIV! „Dacă Putin o mai joacă cu mănuși, va fi dat jos mâine!” Cristoiu, despre soarta războiului
Esential

EXCLUSIV! „Dacă Putin o mai joacă cu mănuși, va fi dat jos mâine!” Cristoiu, despre soarta războiului

Ion Cristoiu podcast 10.10.22
sursă foto: EVZ Capital

Ultimele evenimente ce au loc în ceea ce privește conflictul militar dintre Rusia și Ucraina pot arăta faptul că pacea este departe de a fi încheiată. În acest sens, jurnalistul Ion Cristoiu, prezent în cadrul podcastului EVZ Capital, susține că soarta războiului ar putea acum lua o întorsătură neașteptată, căci abordările liderului de la Kremlin ar fi provocat numeroase nemulțumiri, iar zilele acestuia în fruntea țării ar fi acum numărate.

„Dacă Vladimir Putin va mai juca mult cu mănuși, va fi debarcat mâine!”, susține Ion Cristoiu, care este de părere că ar urma importante mișcări politice la Moscova după explozia de pe Podul Kerci din Crimeea. „În Rusia există o accelerată forță anti-Putin care va dori să-l înlăture pentru că se poartă prea cu mânuși, este prea moale. Rușii erau siguri că sunt de neînvins, că au arme nucleare, că nu le va sta nimeni în cale și acum descoperă că ucraineni le fac <sâc>. După acest eveniment se va trezi în unii ruși acel orgoliu de mare putere, chiar dacă Putin a nu a mers pe terorizarea populației civile”.

Jurnalistul aruncă o parte de vină și asupra forțelor din Occident care nu ar fi tratat cu seriozitate subiectul acestui conflict militar. Ion Cristoiu declară în exclusivitate în cadrul podcastului EVZ Capital faptul că țările din Vest sunt puse în fața unei alegeri dificile: „Occidentul, în frunte acum cu Scholz, are acum două posibilități: fie oficializează războiul, impune legea marțială, se duce peste ruși la Moscova și termină bâlciul, fie se încheie pacea. Nu există alte soluții. Cum adică să facem economie la dușuri, dar băgăm bani în armament pentru Ucraina. Occidentul se joacă cu focul. Vremea ipocriziei a trecut, trebuie luate măsuri extrem de serioase. Orice război are o logică care acum scapă și lui Macron și lui Biden, dar și lui Putin”.

Cum va „accelera” războiul?

În acest sens, conflictul militar dintre Rusia și Ucraina ar putea să accelereze până în punctul unui război mondial, potrivit celor spuse de Ion Cristoiu, tocmai din această cauză a logicii care le lipsește liderilor lumii: „Ne vom trezi într-un război mondial mâine-poimâine. Toată lumea se umflă în pene, la un moment dat rușii vor escalada, vor ajunge să arunce și ei câte ceva în aer, nemții vor trimite arme, iar Ursula se zbenguie cu becurile, cu dușurile”, subliniază jurnalistul.

Astfel, chiar administrația de la Kremlin ar putea face acum mișcarea decisivă, căci evenimentul de pe Podul Kerci din Crimeea ar reprezenta acum o palmă peste orgoliul de putere mondială a Federației Ruse. Ion Cristoiu compară astfel această explozie cu cele întâmplate în Statele Unite ale Americii pe data de 11 septembrie 2001, când au fost atacate Turnurile Gemene: „Ca și în cazul americanilor, rușii vin acum și se întreabă cum de au băgat atâția bani în securitate, după care vine un ucrainean într-o zi și le aruncă în aer un pod, o investiție uriață pentru Moscova și un element-cheie în ceea ce privește infrastructura. Și mai grav este faptul că oficialii de la Kiev nu au desmințit nimic până acum. Au lăsat impresia că <uite ce i-am tras-o lui Putin>, lăudându-se astfel cu acte teroriste. Zelenski ar fi trebuit să iasă și să zică că ei nu acționează în acest sens, însă nu a făcut acest lucru”.