Ion Cristoiu a fost invitat luni, pe 22 mai, la emisiunea online HAI România, a cărei gazdă este Ionuț Cristache. În cadrul emisiunii, principalele subiecte de discuție au fost greva din educație și războiul din Ucraina. Se zvonește de mai mult timp că orașul Bahmut a căzut sub stăpânire rusă, însă informația nu este certă. Ion Cristoiu, însă, este de părere că orașul este acum sub stăpânirea rușilor. În afara unor pierderi de vieți omenești, este ceva ce afectează imaginea armatei ucrainene.
El este de părere că Ucraina a acordat o importanță exagerată orașului Bahmut, care nu are funcție militară, ci una mai degrabă simbolică. Conform lui Ion Cristoiu, Bahmutul a fost asimilat unui mit asemănător cu cel care se făcuse în jurul Stalingradului, care a dus la rezultate dezastruoase.
„Acum nu mai știu cum să o mermelească. Ei au transformat Bahmut în Stalingrad. La fel și Stalingradul, a fost transformat de Hitler în ceva. A spus Hitler „E simbol”.
Acum Bahmutul a căzut și ei (n.r., ucrainenii) nu știu ce să mai facă. Exemplu de aberație a Ucrainei: am un șef conducător, comandant militar. El lipsește din țară. Nu ai voie, domne. Se duce la G7 și de-acolo el spune că a căzut. Hitler pleca din țară? Stalin? Stalin a plecat o singură dată. Păi, trebuie să stea acolo, chiar dacă nu face nimic”, a afirmat Ion Cristoiu în cadrul emisiunii de tip podcast.
Ion Cristoiu prezintă urmările războiului tradițional
Un alt aspect adus în discuție de jurnalistul invitat la HAI România este faptul că acest război se desfășoară îndeosebi prin mijloace tradiționale. Tehnologiile noi, precum dronele, au eșuat lamentabil, ceea ce ar putea să influențeze și piața internațională a fabricilor de arme.
Ion Cristoiu a spus că „războiul ăsta a răsturnat tot ce știam despre război. S-au folosit numai și numai instrumente clasice, nu a fost război modern, nu au funcționat dronele… Foarte multe state trebuie să cumpere armament, să facă armament. Până la urmă, războiul a fost cel tradițional, gloanțe, obuze. Nu trebuia să știm asta?
Nu vrea Putin să cucerească nimic. Pulveriza Republica Moldova a Maiei Sandu în două zile. Tactica lor este să nu moară. Americanii au dat sistemul Patriot să vadă dacă rezistă la hipersonicele rusești. Și au dovedit că Patriot e de rahat, a fost făcut pulbere. Explicați-mi și mie, ce se întâmplă acolo? A cucerit Bahmutul o armată de mercenari și nu armata rusă… s-au făcut niște transformări incredibile.
Se va face împachetarea propusă de Biden. „Am omorât destui ruși…” Problema e că Occidentul nu are niciun plan. Ce înțelegeți prin Occident? Niște lideri, da? Nu au niciun plan! Faci conlict îmnghețat, ca în Coreea, nu recunoști nimic, reconstruiești ce-ți rămâne, nu trebuie să închei tratat…Mă concentrez pe Ucraina, pe reconstrucție, sau trimit trupe. În această fază războiul nu mai poate continua, ori îl oprești, ori trimiți trupe, dar este greu de presupus… Strategia pe care au avut-o rușii, de a scoate abia acum rachetele hipersonice…
Ei nu întâmplător au zis operațiune specială… Nu au mobilizat cei 3 milioane… Nu au împins în față armata, ci grupul Wagner. Imaginea este: i-a bătut o armată privată. Ați văzut cum ne-a jucat Prigojin? Știu că era teatru ce făcea”.
Pentru o analiză completă a conflictului ruso-ucrainean, dar și o privire de ansamblu asupra grevei generale a profesorilor români, puteți viziona episodul complet aici.