Mirel Palada este un reputat sociolog român. El nu a fost însă ocolit de relații tensionate și de controverse în timpul carierei sale de om de comunicare și consilier de stat în Guvernul Ponta. Chiar și cu colegii de departament au existat contre, îndeosebi cu jurnalista Anca Alexandrescu, actualmente angajată la Realitatea Plus.
Mirel Palada nu s-a cenzurat deloc în cadrul episodului din podcastul HAI România la care a fost invitat pe 8 iunie 2023. În dialog cu Ionuț Cristache, specialistul în sociologie a vorbit despre atmosfera din Palatul Victoria, despre dificultățile birocratice, dar și dificultățile de ordin uman.
Cum au început conflictele între oamenii lui Ponta
Mirel Palada și-a iterat în repetate rânduri încrederea în proiectul de țară al lui Victor Ponta. Pe de altă parte, el a avut critici la adresa Departamentului de Strategii Guvernamentale. În unele cazuri, a fost vorba despre lipsa unei calificări pentru funcția ocupată. În alte cazuri, însă, el și-a exprimat dezacordul nu față de calitatea profesională, ci față de relațiile interpersonale. Un astfel de reproș a avut să-i adreseze jurnalistei Anca Alexandrescu, pe care a numit-o „Cersei la puterea a doua” (n.r. Cersei este un personaj negativ din serialul „Game of Thrones”)
„Era Victor (n.r. Ponta) , cu aparatul ministerial, era Vlad Stoica, era Anca Alexandrescu pe partea de comunicare, eram eu, purtătorul de cuvânt, tot pe comunicare, mi-a dat-o Anca la picioare, pe la toate cusăturile. E genială la așa ceva. Probabil mă faulta pentru că-i făceam concurență, era acolo din 2012. Și Luminița Odobescu… este o persoană foarte pricepută, pe partea ei de externe… deși e o civilă foarte interesantă, dar e o profesionistă.
Anca Alexandrescu, am avut cu ea maximum o săptămână-două de „lună de miere”, după s-a făcut acră, când am încercat să stau și eu de vorbă cu jurnaliștii. Când am făcut și eu o întâlnire cu ei de off the record, a dat Anca o știre în exclusivitate, un nimic, un „senzațional, breaking news”, mi i-a îndepărtat încetul cu încetul. Mi-am dta seama că mi-a tras-o, îmi zâmbea în față, mă mușca de fund pe la spate… M-a urât Anca doi ani de zile sau doi ani și jumătate… duc la tăvăleală. În ultimele zile mă provoca de manieră fizică, trecea așa razant, amenințător”, a afirmat sociologul.
Acuzațiile sale nu au fost fără replică. Anca Alexandrescu i-a transmis lui Ionuț Cristache faptul că este dezamăgită de limbajul pe care Mirel Palada și-l însusește. Cei doi au încheiat discuția indirectă tot într-o notă conflictuală, însă, lucru care poate fi urmărit în întregime pe pagina oficială de YouTube unde s-a desfășurat episodul din podcast.