Infofinanciar > Esential > EXCLUSIV! Destinul copiilor lui Ceaușescu în anii de după Revoluție! Jean Maurer:„Era la ananghine, trăia din ajutorul prietenilor”
Esential

EXCLUSIV! Destinul copiilor lui Ceaușescu în anii de după Revoluție! Jean Maurer:„Era la ananghine, trăia din ajutorul prietenilor”

Jean Maurer și Ionuț Cristache, în cadrul podcastului „Istoria Secretă” 31.01.2023
sursă foto: captură photo „Hai România”

 Familia Ceaușescu a fost întotdeauna un subiect controversat în rândul opiniei publice din țara noastră, o familie învăluită în numeroase semne de întrebare. Răspunsurile întârzie să apară, însă există anumite voci care vin cu detalii mai puțin știute despre cuplul prezidențial și copiii acestuia.

O astfel de personalitate este Jean Maurer, fiul fostului premier din perioada comunistă, Ion Gheorghe Maurer, care prin prisma familiei sale, era apropiat de copiii lui Nicolae și a Elenei Ceaușescu, Nicu, Zoe și Valentin. Cele mai strânse relații le avea cu primul dintre ei, cu care a petrecut foarte mult timp în perioada adolescenței, făcând parte din același grup de prieteni. Făceau concedii împreună, petreceau alături unii de alții și multe altele.

La un moment dat, Jean Maurer pleacă în Germania, iar relațiile cu Nicu Ceaușescu sunt din ce în ce mai șubrede. În momentul Revoluției din decembrie 1989, fiul fostului premier era încă în străinătate, de unde se întoarce la începutul anilor 1990, însă pentru o perioadă scurtă de timp. „Am stat atunci aproximativ o lună. M-am văzut, sigur, cu foștii prieteni, însă nu și cu Nicu Ceaușescu, căci era la închisoare. Cu el m-am văzut câțiva ani mai târziu, când era bolnav. I-am propus atunci să vină cu mine în Germania”, spune Jean Maurer, în cadrul podcastului „Istorie Secretă” de la „Hai, România!”.

Întâlnirea cu Nicu Ceaușescu și problemele acestuia

Jean Maurer revine a doua oară în țară, moment în care se întâlnește, într-un final, cu Nicu Ceaușescu care tocmai ce ieșise din închisoare. „În România, după ce a ieșit din închisoare, l-am întâlnit într-un restaurant din centrul Bucureștiului. Nu-l mai văzusem de aproape 10 ani. I-am zis să vină în Germania, unde eu aveam relațiile să-i asigur o viață mai sigură. Pericolul era mult mai mare pe capul său, decât pe capul lui Zoe sau al lui Valentin, era o persoană care știa foarte multe detalii. M-a refuzat categoric. Voia să trăiască în România și să moară în România. A fost imposibil să-l convingă, nu voia nimic, nu voia să intervină nimeni. Mi-a părut extrem de rău, mai ales că după s-a întâmplat decesul acestuia în Viena”, declară fiul fostului premier.

Acesta mai vine cu amănunte despre acea întâlnire, despre ce concluzii trăsese Nicu Ceaușescu odată cu instaurarea noului regim. „Era scârbit de ceea ce însemna capitalism”, spune Jean Maurer. Fiul fostului lider comunist era la acea perioadă într-o situație destul de dificilă și complexă, iar prietenul său din copilărie a încercat atunci să-l ajute, însă fără succes. „Era la ananghine, trăia din ajutorul prietenilor.  Atunci a fost singura întâlnire pe care am avut-o cu el, eu am plecat în Germania și nu am mai avut ocazia. Nu am mai vorbit la telefon, nu nimic. Am aflat după apoi că a murit, ceea ce cred și acum că este o situație țesută cu ață albă”.

Zoe Ceaușescu și îngrijorările sale

Chiar dacă nu era foarte apropiat de sora lui Nicu, Zoe Ceaușescu, Jean Maurer susține că prezintă un respect considerabil pentru aceasta, mai ales pentru ce a trăit în timpul Revoluției din 1989 și în perioada imediat următoare. „Pe Zoe am găsit-o extrem de îngrijorată. Pe ea a marcat-o extrem de tare acel an de detenție. A afectat-o extrem de tare, mai ales că nu avea nicio vină, nu făcuse politică, a fost închisă doar pentru că era fiica lui Ceaușescu”, povestește fiul fostului premier despre momentul când a întâlnit-o pe Zoe, la câțiva ani după Revoluție.

„În plus, văzuse la televizor cum părinții ei sunt împușcați, cu o lipsă extremă de umanitate, ceea ce a fost teribil pentru ea. Nici eu nu aș fi mai stat de vorbă cu nimeni după un astfel de eveniment. Nu am fost apropiat de ea nici de Valentin în acea perioadă, iar acum îmi pare rău”, recunoaște Jean Maurer, care vine cu o concluzie ce surprinde un detaliu mai puțin știut despre familia prezidențială: „Relația dintre cuplul Ceaușescu și copii acestora nu a fost niciodată una caldă, tipică, dar tot așa, au fost părinții ei, și când vezi că ți-i împușcă niște golani, rămâi marcat”.