Alexandru Petrescu, fostul ministru al Comunicațiilor și al Economiei a fost prezent în cadrul podcast-ului EVZ, moderat de Mirel Curea. Acesta a răspuns la mai multe întrebări legate de criza economică, dar și de eca energetică care produce din ce în ce mai multă teamă oamenilor.
Alexandru Petrescu a făcut precizări despre coaliția de guvernare, dar și despre Virgil Popescu, ministru al Energiei.
„Coaliția are o mecanică internă. Există clash-uri (conflicte) dure din cauza lui Virgil Popescu”, a transmis acesta.
El susține faptul că ministrul Energiei este dedicat, dar nu în sensul care trebuie. Aceste elemente vor duce la ruperea coaliției, întrucât, la momentul actual riscurile sunt reale, iar răbdarea va ajunge la capăt în special în contextul crizei energiei.
„Nu e Bruxelles-ul de vino în toate, avem și noi un rol”, a susținut Petrescu în contextul în care statul român a primit banii, însă nu s-a făcut absolut nimic cu ei.
Investiţiile care au fost confirmate în România sunt de 1.391,6 milioane de euro.
De la Bruxelles au fost alocate aproximativ 2,4 miliarde de euro pentru șapte țări europene printre care se numără și România pentru a accelera tranziția verde în sectorul energetic, industrial și al transporturilor.
Cazul lui Popescu este unul aparte, în condițiile în care acesta „are instrumente la dispoziție, are ceva ce nu mulți au avut, timp, aici este problema. Sunt lucruri pe care le-ar fi putut face”, conform lui Petrescu.
Popescu este văzut ca omul corporațiilor, însă acesta putea să fie aplaudat și de „corporații și de populație”, dacă făcea ceea ce trebuia și nu venea cu idei care să instige conflicte în coaliție.
Despre ROBOR și inflație
Politicianul PSD a făcut câteva precizări și despre ROBOR și inflație.
„Dacă ROBOR e mai mare stopează apetitul de a cere capital. Astfel sunt mai puțini bani în piață și va duce la scăderea inflației”, a spus acesta.
„O mare pierdere a sistemului bancar românesc e că nu mai avem aproape deloc capital de stat”,a continuat ministru.
Estimările economiștilor arată faptul că până în iarna anului curent, inflația va fi sub 10%, iar în iarna anului viitor, ROBOR-ul va scădea la nivelul de 5%, iar dobânda cheie la 3%.
De asemenea, el a precizat faptul că atunci când o persoană ia un credit de la bancă se expune la un risc imens, pe fondul alegerii celor două variante de dobândă: fixă sau variabilă.
„Mulți români sunt expuși riscului creditelor cu ROBOR mare. Ține de BNR să gestioneze criza ratelor”, a transmis ministrul.
„Suntem într-o zonă în care doar cheltuim, nu se mai fac economii. Lipsește cu desăvârșire educația financiară”, a spus Petrescu.