Infofinanciar > Esential > Exclusiv. Google sărbătorește zece ani de Youtube în România. Elisabeta Moraru: „Avem foarte multe ambiții”
Esential

Exclusiv. Google sărbătorește zece ani de Youtube în România. Elisabeta Moraru: „Avem foarte multe ambiții”

Exclusiv. Google sărbătorește zece ani de Youtube în România. Elisabeta Moraru: „Avem foarte multe ambiții”
sursa foto: Infofinanciar

Google România a organizat joi, 30 martie, un eveniment special cu ocazia căruia au fost sărbătoriți zece ani de YouTube în țara noastră. În ultimul deceniu, 12 milioane de români adulți au ajuns să folosească lunar cea mai mare platformă de video din lume. De asemenea, la nivel național, peste 8.000 de conturi de Youtube au peste 10.000 de abonați, în timp ce doar 150 depășesc un milion. Cel mai urmărit cont de Youtube Românesc este LooLoo Kids, cu muzică pentru copii mici, care a ajuns la 53,2 milioane de abonați și peste 31 de miliarde de vizualizări.

În același timp, în cadrul evenimentului, am discutat cu Elisabeta Moraru, country director Google România, despre planurile de viitor ale gigantului IT pentru anul 2023. De asemenea, Dan Oros, marketing manager Google România, a explicat secretul prin care românii pot avea un cont de Youtube de succes, acesta explicând, pentru Infofinanciar.ro, că autenticitatea și pasiunea sunt principalele ingrediente.

Inna, cea mai cunoscută artistă româncă pe Youtube la nivel mondial

Inna, cea mai cunoscută artistă româncă pe Youtube la nivel mondial a explicat Dan Oros Sursă foto: Infofinanciar.ro

Zece ani de Youtube în România

Acum 10 ani, în aprilie 2013, Google lansa versiunea pentru România a YouTube, cea mai cunoscută platformă video din lume. Astfel, gigantul IT a adus conținut adaptat pentru utilizatorii din România și a permis creatorilor de conținut locali să fie mai ușor de descoperit și să își monetizeze producțiile. La un deceniu de la apariția YouTube România, peste 12 milioane de români adulți se uită la video-uri pe YouTube, potrivit datelor Google din decembrie 2022.

Un studiu comandat de Google și realizat de compania Ipsos arată că marea majoritatea a românilor (98%) găsesc pe YouTube conținut de calitate. Potrivit respondenților, conținut de calitate este cel relevant la nivel personal și care îi ajută să învețe ceva nou. De asemenea, 91% dintre românii care intră pe YouTube spun că au învățat ceva nou uitându-se pe YouTube. Opt din 10 români găsesc pe YouTube conținut unic, pe care nu-l mai pot găsi în altă parte, arată același studiu.

Planurile Google România pentru 2023

Elisabeta Moraru, country director Google România, a răspuns întrebărilor Infofinanciar, vorbind despre planurile Google România pentru 2023. Oficialul a explicat că, în prezent, una dintre cele mai importante direcții de dezvoltare se referă la zona de competențe digitale, Google ajungând să colaboreze cu mai multe instituții academice și cu companii din zona de start-up în acest sens.

„Mie îmi place să vorbesc despre ce urmează să facem. Avem foarte multe ambiții. Una dintre cele mai importante direcții de dezvoltare pentru noi este zona de competențe digitale. Am început de ceva ani să colaborăm cu o serie de instituții academice, dar și cu zona de start-up și am anunțat anul trecut că am ajuns la aproape jumătate de milion de români în training-urile pe care le-am avut, certificări online și fizice. Și anul acesta ne propunem să continuăm și, doar ce am fost săptămâna aceasta la Constanța și am lansat primul atelier digital din zona de AI”, a declarat Elisabeta Moraru în exclusivitate pentru Infofinanciar.

Elisabeta Moraru, country manager Google

Elisabeta Moraru, country manager Google Sursă foto: Infofinanciar.ro

De asemenea, șefa Google România a mai spus că în anii trecuți au lansat ateliere digitale în colaborare cu universități pe zona de dezvoltare de Android, un proiect pornit deja de ceva ani.

De asemenea, Google România s-a dezvoltat mai mult în ultima perioadă, începând încă din pandemie, în zona de suport pentru IMM-uri oferind instrumente gratuite pentru aceste companii.

„Un al doilea lucru la care lucrăm și suntem foarte atenți este zona de suport pentru IMM-uri și aici intră foarte multe elemente de la training-urile pe care le-am menționat. Există instrumente pe care le oferim gratuit companiilor ca să descopere în ce piețe se pot duce. Google Trends este un instrument care cred că este foarte bun pentru că îți arată ce caută oamenii în online.

La fel cum aș putea menționa, Google Market Finder, este din nou un instrument gratuit pe care îl pot folosi cei care doresc să facă export. Sunt foarte multe instrumente în zona de AI pe care l-am lansat cred că deja de 2 ani, pentru că ne-am dat seama în perioada pandemiei că firmele aveau nevoie de suport în partea de tehnologie pentru a se susține ca existența firmei”, a completat Elisabeta Moraru.

De asemenea, cea de-a treia zonă în care Google România se concentrează este zona de inovație, unde se dezvoltă produse alături de Fitbit, fiind vorba de ceasuri inteligente și trackere de fitness, această tehnologie fiind extrem de valoroasă, după cum a mai arătat directorul Google.

Doar 150 de canale din România au peste un milion de abonați

Datele Google arată că, la finalul lui 2022, existau peste 8.000 de canale românești cu peste 10.000 de abonați, în creștere cu 15% față de anul anterior, și 1.600 de canale cu peste 100.000 de abonați (+15% față de 2021).

Primul creator de conținut de pe YouTube din România care a atins pragul de 1 milion de abonați este cel al lui Mihai Alexandru Hash (Mikey Hash), care a ajuns la această bornă în 2016. La finalul lui 2022, existau peste 150 de canale din România cu peste 1 milion de abonați, cu 20% mai mult față de finalul lui 2021. Primul „buton de diamant” din România, oferit canalelor care depășesc pragul de 10 milioane de abonați, a fost obținut în 2020 de LooLoo Kids, acesta fiind și primul canal de YouTube din Europa Centrală și de Sud-Est care atinge această bornă., ajungând în prezent la 53,2 milioane de abonați cu 31 de miliarde de vizualizări.

„Uitându-ne de unde am plecat acum 10 ani și unde a ajuns astăzi ecosistemul YouTube din România, pare că totul a evoluat cu o viteză aproape de neimaginat. În prezent, există conținut în limba română pe YouTube care răspunde și celor mai exigente și nișate cereri, de la DYI, educație, cooking sau podcast la seriale originale, emisiuni TV, animație sau gaming. Sunt zeci de canale de YouTube românești cu peste 1 milion de abonați și 1 miliard de vizualizări.

În același timp, advertiserii și companiile din România dedică tot mai multe resurse pentru dezvoltarea prezenței lor pe YouTube, prin canale proprii, crearea de conținut exclusiv și campanii dedicate. În cei 10 ani, YouTube România a devenit un mediu unde românii găsesc conținut de calitate și care oferă companiilor oportunitățile potrivite pentru a ajunge la publicul țintă”, a transmis Elisabeta Moraru, country director Google România.

Youtube România în date

În prezent, mai mult de 12 milioane de români cu vârsta de peste 18 ani se uită la video-uri pe YouTube, dintre care 5,5 milioane pe ecranul televizorului

Peste 8.000 de canale din România au peste 10.000 de abonați, iar peste 1.600 de canale din România au peste 100.000 de abonați, existând doar 150 de canale din România cu peste 1 milion de abonați. Cel mai popular artist din România pe YouTube la nivel global este artista INNA, iar la nivel local Andra. De asemenea, cel mai urmărit creator de content din România, la nivel internațional este LooLoo Kids, iar cel mai urmărit creator de conținut generalist  în România este Selly3.