Rompetrol, parte din Grupul KazMunayGas International (KMG), este unul dintre cei mai importanți jucători la nivel național din energie. Compania a primit în cadrul Galei „Companii de Elită 2022” premiul pentru „Reziliență și performanță în vremuri de criză energetică”, la categoria Energie. Reprezentanții companiei au transmis, în exclusivitate pentru Capital, cu ocazia apariției pe piață a „Top 300 Companii din România”, care sunt planurile de viitor ale fiecărei companii din grup.
Conform informațiilor transmise de reprezentanții grupului Rompetrol către Revista Capital, Rompetrol Rafinare estimează o cifră de afaceri brută de circa 4,4 miliarde de dolari în 2022. „În primele 6 luni ale anului, a fost atins un nivel de 2,97 miliarde de dolari, în creștere cu 30% față de indicatorul înregistrat în primele 6 luni din anul precedent”, se menționează în document.
Din grupul Rompetrol mai fac parte și Rominserv, companie specializată în integrarea proiectelor industriale, mentenanței industriale, modernizărilor tehnologice și serviciilor de management, alături de Midia Marine Terminal, operatorul terminalului marin offshore Midia și al întregului lanț de aprovizionare și stocare țiței al Rompetrol. Cele două se așteaptă la o cifră de afaceri de 108 milioane de dolari, respectiv 16 milioane de dolari, în anul 2022. Rompetrol Well Services se așteaptă la venituri mai bune decât în 2021, când compania a raportat 10 milioane de dolari.
Buget de investiții de 70 milioane de dolari
Rompetrol Rafinare are un buget de investiții aprobat în 2022 de 70 de milioane de dolari, resurse concentrate „către revizia celor două rafinării pe care compania le operează, Petromidia și Vega”. Rominserv are un buget de investiții de 500.000 de dolari, iar Midia Marine Terminal, 250.000.
„De departe, cel mai important proiect derulat de Rompetrol Rafinare, în acest an, este revizia rafinăriilor Petromidia și Vega, un efort investițional de circa 30 de milioane de dolari, care s-a reflectat în lucrările de mentenanță și în recertificarea instalațiilor din fluxul tehnologic. Acestea sprijină funcționarea rafinăriilor la capacități optime și asigură menținerea unei complexități ridicate, în special a rafinăriei Petromidia, capabilă să obțină randamente crescute de produse albe. Complementar acestui proiect, sume importante au mers și către regenerarea catalizatorilor ajunși la finalul ciclului de funcționare. De asemenea, avem în derulare proiecte importante care țin de reabilitarea parcului de rezervoare, dar și modernizarea segmentului de „supply and delivery”. Nu în ultimul rând, investiții importante sunt realizate inclusiv pentru creșterea constantă a gradului de securitate în muncă pentru angajații companiei”, ne-au transmis reprezentanții companiei.
Rominserv, contractorul general al grupului Rompetrol, și-a concentrat bugetul de investiții în proiecte de achiziție a echipamentelor și tehnologie nouă, actualizarea softurilor și achiziția de echipamente IT, în valoare de jumătate de milion de dolari.
Provocările Rompetrol din ultimul an
Grupul Rompetrol este pe locul patru în Top 300 Companii, realizat de Revista Capital. Compania a reușit să reziste provocărilor aduse de crizele suprapuse din ultimii ani, prima preocupare a anului fiind aprovizionarea cu materie primă, „în special din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile din Marea Neagră”, precizează reprezentanții grupului.
„Cu ajutorul Diviziei de Trading a Grupului KMG International (Rompetrol), compania a avut parte de materia primă necesară desfășurării activității în condiții optime a Rompetrol Rafinare. Rompetrol Rafinare se confruntă, în continuare, cu o volatilitate crescută în domeniul de petrol și gaze, determinată de factori globali. Cotațiile internaționale au avut evoluții până la niveluri record, la care s-a adăugat și impactul semnificativ al creșterii costurilor la utilități – energie electrică și gaze.
Revizia a fost un punct important pe agenda companiei, în acest an, pentru că a însemnat un efort semnificativ din partea angajaților, a contractorului general și a companiilor partenere. Pe platforma Petromidia au fost prezente 25 de companii din România, 2.000 de oameni implicați, iar volumul de lucrări executate a fost ridicat. Pe lângă menținerea complexității rafinăriei Petromidia, capabilă să obțină astfel produse de calitate, revizia contribuie semnificativ la desfășurarea proceselor operaționale în cele mai bune condiții de siguranță, atât pentru angajați, cât și pentru mediul înconjurător”, se menționează în răspunsurile primite de Capital.
Atacul cibernetic asupra Rominserv
„Pentru Rominserv, atacul cibernetic a fost cel care a provocat o îngreunare a activității societății. Atacul s-a suprapus cu perioada reviziei programate în Rafinăria Petromidia, fapt ce a determinat un efort suplimentar pentru desfășurarea și evidența acestui proiect “off-line” în lipsa ajutorului sistemelor informatice și a soft-urilor suport.
Midia Marine Terminal operează nu mai puțin de 22 terminale maritime offshore și portuare. Principala provocare resimțită a fost în vara acestui an a fost cauzată de traficul îngreunat al CFR – trenurile de pasageri circulau frecvent, în timp ce trenurile încărcate cu cerealele din Ucraina aveau prioritate. În plus, viteza de deplasare a trenurilor de marfă este extrem de mică, astfel activitatea companiei a fost serios redusă, fiind de aproape trei ori mai mică viteza cu care a reușit să transporte produsele finite din rafinării spre a le trimite spre vânzare în timp util”, transmit reprezentanții grupului.
Un an al provocărilor în energie
Rompetrol Rafinare a reușit să-și mențină capacitățile de operare la un nivel optim, lucru ce a permis companiei să aibă „un impact semnificativ în piață, pentru că 65% din produsele obținute merg pe plan intern”. Rompetrol a asigurat necesarul de carburanți pentru piața locală, dar a și trimis către export, în Republica Moldova și Georgia, unde grupul KMG este lider de piață, și în Bulgaria.
„La această stabilitate a contribuit revizia efectuată în perioada martie – aprilie, dar și sprijinul Diviziei de Trading, care deține capabilitatea necesară să găsească surse de aprovizionare, astfel încât procesele operaționale ale Rompetrol Rafinare să fie la un nivel înalt.
Rominserv a derulat cu succes proiecte pentru Rompetrol Rafinare, amintind reparații aduse rezervoarelor, lucrări de revizie, precum și finalizarea proiectului ISCIR pentru prelungirea autorizației de funcționare pentru conducte și echipamente sub presiune – demers necesar pentru funcționarea în condiții de siguranță a rafinăriilor. Alte proiecte au vizat construcția de noi stații pentru Rompetrol Downstream precum și servicii de mentenanță și proiectare pentru companii din afara țării”, transmit reprezentanții companiei.
Cum își descriu reprezentanții grupului companiile
Rompetrol Rafinare este formată din specialiști, oameni dedicați obiectivelor asumate și, împreună, construim un întreg, a cărui muncă și determinare se reflectă în impactul pe care îl avem pentru stabilitatea sectorului energetic național.
Rominserv este o companie cu experiență îndelungată în servicii industriale care oferă servicii integrate pentru proiecte complexe “la cheie”.
Midia Marine Terminal – O mare echipă cu o varietate de meserii, de la scafandrii industriali la operatori logistică, la operatori cameră de comandă și control extrem de sofisticate, cu misiunea de a atinge cel mai înalt nivel de performanță în condiții de siguranță.
Rompetrol Well Services S.A. este una dintre cele mai importante companii de servicii speciale la sondă din România. Aceasta asigură o gamă largă de servicii pentru sondele de petrol și gaze naturale din România şi Europa de Est (cimentări, operațiuni de consolidare și împachetări, stimulări, testări, instrumentații, operațiuni de tubare a sondelor, etc).