Ion Cristoiu a fost prezent în cadrul podcastului lui Ionuț Cristache, „Cristache și Cristoiu”, de pe canalul de YouTube Hai România. Subiectul principal de discuție al celor doi a fost vizita de astăzi a lui Joe Biden din Kiev, Ucraina. Aici, președintele Statelor Unite s-a întâlnit cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski.
Ion Cristoiu a spus că această vizită a lui Joe Biden nu a fost amânată sau refuzată până acum din motive de securitate, ea „face parte din ambalajul de Hollywood în care trăiește orice președinte american”. Această vizită reprezintă „implicarea până-n gât a Americii prezentă”.
De asemenea, el a susținut faptul că rușii au fost informație de vizita acestuia în Ucraina și au luat toate măsurile de securitate în ceea ce-l privește pe Biden.
„Orice om care cunoaște minimă istorie a relațiilor diplomatice și-a dat seama că rușii au luat toate măsurile de Securitate ale lui Biden. Care era afacerea? Vine un alt președinte și începea un alt război mondial. Zelenski a traversat Oceanul, cum să-l dobori? A rezistat la atâtea atentate. În momentul în care îl dai jos pe Zelenski vine unul mai al dracu. Nu are niciun rost. E clar că rușii au luat toate măsurile ca să-l protejeze pe Biden. Au luat toate măsurile ca nu cumva ucrainenii să trimită o rachetă, nu să-l omoare. Sunt lucruri logice. Nu ai cu să faci așa ceva. Și din punct de vedere mediatic e bine să dai: că s-a dus, a înfruntat. Trebuie să-l faci și pe bătrânul ăsta( nr Biden) un erou”, a declarat acesta în timpul podcastului.
Doamna Zelenski, un pion important în politică
Ion Cristoiu a observat, de altfel, și o problemă de protocol: „Avem o problemă de protocol. Ce caută nevasta lui( nr. Zelenski) și nu este și nevasta lui Biden. Nevasta lui Zelenski are un rol mai important decât credem noi. Ce caută doamna?”.
Această vizită a lui Joe Biden în Ucraina este un semnal de alarmă pentru Europa, care deja s-a săturat de toată această situație, care nu se mai termină.
„Situația este un nou impuls pe care el ( nr. Biden) încearcă să îl dea unei Europe obosite de război, ușor deznădăjduită pentru că noi avem de-a face în locul contraofensivei ucrainene, asistăm la o ofensivă”, a spus Cristoiu.
Trupele ucrainene avansează, doar din vorbe
Ion Cristoiu a vorbit despre cum arată frontul ucrainean. Se pare că presa internațională a lăudat „victoriile” pe care armata lui Zelenski le-a obținut prin retragerea forțelor ruse.
„Din 30 august, Zelenski a promis în schimbul zecilor de miliarde de dolari, că va face contraofensivă. A făcut, a cucerit Herson pe care l-au părăsit rușii și Harkovul pe care rușii l-au părăsit. Toate aceste victorii au fost cotcodăcite de presa mondială, europeană, dar noi la ora actuală, la câți bani s-au vârât că ucrainenii să fie aproape de Crimeea. Tot ce se întâmplă acum e halucinant. Am ofensiva rușilor. Ar fi trebuit să fie așa: „știrile ar fi trebuit să fie așa, o defensive rusească. Trupele ucrainene au mai înaintat pe un front de 1.000 de km”. Ei n-au înaintat nimic. Ei acum se zbat să ne convingă că apără Bahmutul . Nu, e pe cale de a se prăbuși. A venit Institutul de Studiere a Războiului care a spus că rușii vor proclama cucerirea Bahmutului, care este aceeași tehnică ca la Mariupol. Este o datorie, e o crimă să mințim poporul. A fost un an de iluzii, iluzia că se termină repede, iluzia că Zelenski îi aruncă în pare. Sunt iluzii. Si atunci s-a dus( nr. Biden) tocmai pentru a reînvia interesul pentru acest război”, a continuat acesta în timpul podcastului.