Infofinanciar > Esential > EXCLUSIV! Ion Cristoiu în Podcastul EVZ Play: ”Când puterea pretinde că vrea să ne facă binele, presa trebuie să vegheze”
Esential

EXCLUSIV! Ion Cristoiu în Podcastul EVZ Play: ”Când puterea pretinde că vrea să ne facă binele, presa trebuie să vegheze”

EXCLUSIV! Ion Cristoiu în Podcastul EVZ Play: ”Când puterea pretinde că vrea să ne facă binele, presa trebuie să vegheze”
FOTO:EVZPLAY

În cadrul podcastului EVZ Play, Robert Turcescu și invitatul său, Ion Cristoiu au reflectat asupra raportului  apărut în presă care dezvăluie efectele adverse survenite în urma vaccinării împotriva virusului Sars-Cov2, pe care autoritățile le-au ținut la secret.

Această chestiune scoate la suprafață un fenomen care ne urmărește de ani de zile și care a penetrat toate domeniile de activitate, presa inclusiv, și anume corupția. Cea din urmă modelează într-o cheie negativă dreptul la libera exprimare, ”împământenit” în Legea Fundamentală, fără de care presa liberă nu-și poate desfășura activitatea.

Altfel spus, obiectivitatea devine interpretabilă din cauza faptului că puterea intervine în procesul de relatare a informațiilor, stânga și dreapta politică aruncă sume importante de bani pentru a cumpăra ”penelul ziariștilor”.

Principala cauză pentru care presa ”scrie după dicatare”

Această strategie este folosită și de ”casele mai mari” chiar Benjamin Netanyahu face subiectul unei anchete prin care premierul Israelului trebuie să dea socoteală în fața acuzațiilor cum că ar fi plătit niște ziariști pentru”a scrie de bine”. La nivelul țării noastre, Cristoiu identifică principala cauză a acestui fenomen în care presa scrie după dictare. De vină ar fi  Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale.

„A fost acea lege criminală care dă voie partidelor să plătească presa. Partidele ar trebui să nu mai fie subvenționate, este forma cea mai mare de corupție. Cine ne garantează nouă că banii aia sunt folosiți cum trebuie? Banii îi dau la presă președinții de partid”, a declarat Ion Cristoiu în cadrul Podcastului Evz Play.

Ion Cristoiu atrage atenția asupra faptului că mecanismele de funcționare ale presei funcționează în și pentru interesul public al cetățeanului, fiind de altfel și singura armă pe care o are acesta împotriva puterii.

„Orice face puterea, și dacă puterea este întruchipată de Apostoli, de Sfânta Varvara, ea trebuie criticată pentru că are de partea sa armată, poliție, servicii secrete. Cetățeanul are de partea sa numai presa. Când puterea pretinde că vrea să ne facă binele, presa trebuie să vegheze” a completat jurnalistul Ion Cristoiu.

Ion Cristoiu: ”Nu justifică nimic cenzura”

În linii mari, invitatul lui Robert Turcescu punctează faptul că prin importanța evenimentelor recente, precum campania sau războiul din Ucraina, sub adăpostul interesului public, slugărnicia presei față de putere a fost înlesnit. Altfel spus, câinele de pază al democrației a sărit peste una din etape și anume aceea de-a și pune întrebări, de a cerceta valabilitatea informațiilor prezentate de putere.

„Cea mai importantă cauză, pandemia și războiul din Ucraina au înlesnit argumentul slugărniciei față de putere ca fiind binele public. Normal era ca jurnalistul independent să-și pună întrebări în legătură cu vaccinul. „Pandemia a fost un exercițiu planetar care se repetă în cazul războiului din Ucraina. Este cel mai periculos exercițiu, în numele cohortei de jurnaliști de la CNN, ei au devenit slugarnici cu puterea autojustificandu-se moral, nimeni nu justifică pe lumea asta încălcarea libertății de expresie, ea nu poate fi încălcată, cenzurată, în numele a nimic.

Nu justifică nimic cenzura. Trebuie să publicăm tot, în momentul în care ai interzis ceva, în numele a ceva, ai făcut o crimă împotriva propriului popor. Avem dreptul să ne îndoim”, explică Ion Cristoiu.