Invitat în podcastul EVZ Capital moderat de către Robert Turcescu, jurnalistul Ion Cristoiu a făcut o radiografie a acțiunilor României pentru aderarea în spațiul Schengen. Dincolo de votul pozitiv de ieri din Parlamentul Europei, jurnalistul a identificat adevărata știre în abținerea de la vot a europarlamentarilor din partidul lui Mark Rutte.
În cadrul Podcastului EVZ Capital, Ion Cristoiu a comparat eventualitatea unui eșec al aderării la Schengen cu înfrângerea istorică a armatei române de la cotul Donului în campania Germaniei de a cuceri Stalingradul.
„La sfârșitul lui 1941, noi am hotărât, după cucerirea Odessei, pe front să fim aproape simbolic. Atunci Hitller i-a scris o scrisoare lui Antonescu, i-a dat și un Mercedes, că are nevoie să continue ajutorul nostru pentru că vrea să facă ofensiva de vară la Stalingrad. De ce a acceptat Antonescu? Chiar și la cotul Donului, noi am avut mult mai mulți soldați decât ungurii sau italienii”, a declarat jurnalistul.
Ion Cristoiu consideră că atunci Antonescu făcea tot ceea ce doreau nemții considerând că în această manieră va recupera Ardealul. În aceeași manieră s-ar comporta și astăzi Iohannis în ceea ce privește războiul din Ucraina, considerând că astfel țara noastră va obține aderarea la spațiul Schengen.
„În cazul de față, tot ceea ce am făcut noi în legătură cu Ucraina cu niște costuri uriașe a fost pentru Schengen. Portul, cerealele, am ajutat, ne-am expus mult, Rusia ne e vecin, nu ai voie, o țară ca România să riști atât de tare, uitași-vă la bulgari cum joacă. Viața e complicată, nu știi niciodată cum se înțeleg marile puteri” – Ion Cristoiu.
Cunoscutul jurnalist consideră că această mentalitate, pe care o consideră una de cerșetor, trebuie să înceteze pentru că nimeni nu poate obține ceva stând cu mâna întinsă. El consideră că oficialii țării noastre ar trebui să își impună punctul de vedere mai categoric, iar ca și exemplu a dat trecerea cerealelor ucrainene prin vamă, care în momentul de față se face în regim de urgență.
Europarlamentarii lui Rutte s-au abținut de la vot
În ceea ce privește aderarea, Ion Cristoiu consideră că Iohannis i-a făcut pe români să creadă că aceasta este deja fructificată. Un lucru pe care el nu l-ar fi făcut niciun moment în cazul în care exista și 1% urmă de îndoială.
„Regimul Iohannis face o uriașă greșeală, pompează iluzia că vom intra. Dacă eu sunt conducător de stat și am 1% îndoială că nu intru, nu vorbesc. În momentul în care se va anunța că nu intrăm în Schengen, euroscepticismul va fi devastator”, a declarat Ion Cristoiu.
Nu a trecut neobservat nici momentul votului de marți din Parlamentul European al rezoluției de intrare în Schengen a României. În timp ce foarte mulți s-au bucurat de votul covârșitor pentru intrarea țării noastre în Schengen, dar nu au fost atenți că fix parlamentarii din partidul lui Mark Rutte s-au abținut.
„La noi a fost ieri entuziasmul ăla că s-a votat în Parlamentul European, dar atenție, evenimentul este că tocmai europarlamentarii lui Rutte nu au votat. Ei s-au temut să voteze, înseamnă că atmosfera de la ei din Olanda e așa tensionată, că acolo e o coaliție. Lor le-a zis Rutte, bă dacă voi semnați pentru români,noi suntem terminați. Schengen înseamnă spaima unor țări începând cu Olanda și Italia de imigranți. Noi avem mulți imigranți care au venit să muncească la noi, când se intră în Schengen ăștia poate să plece”, a conchis jurnalistul.