Infofinanciar > Info > EXCLUSIV! Jean Maurer: „Tata îl făcea pe Ceaușescu dobitoc și tâmpit”. Motivele îndepărtării lui Gheorghe Maurer de dictator
Info

EXCLUSIV! Jean Maurer: „Tata îl făcea pe Ceaușescu dobitoc și tâmpit”. Motivele îndepărtării lui Gheorghe Maurer de dictator

EXCLUSIV! Jean Maurer: „Tata îl făcea pe Ceaușescu dobitoc și tâmpit”. Motivele îndepărtării lui Gheorghe Maurer de dictator
sursa foto: EVZ Play

Jean Maurer, fiul fostului prim-ministru comunist, Ion Gheorghe Maurer, a vorbit în cadrul Podcastului EVZ Play, moderat de Ionuț Cristache, despre motivele din spatele rupturii dintre tatăl său și Nicolae Ceaușescu.


Distanțarea dintre cei doi nu a venit brusc, acesta a fost progresivă, și s-a desfășurat în condițiile în care Ceaușescu „devenea mai independent și mai sigur pe el, pe măsură ce nomenclatura îl flata mai mult, el  primea confirmarea că este iubit și respectat, însă, deasupra lui plana în permanență personalitatea tatălui meu, și atunci a vrut să îl îndepărteze”, a spus Jean Maurer.

Gheorghe Maurer înjura televizorul când îl vedea pe Ceaușescu

Chiar dacă nu era un trădător al regimului, Gheorghe Maurer îl critica intens pe Nicolae Ceaușescu în discuțiile cu prietenii și familia.  „Tatăl meu nu a fost disident, cu toate că în cercurile lui private îl mai înjura, le spunea prietenilor lui că e dobioc, că e tâmpit. După 1974, după ce a ieșit la pensie începuse să refuze invitațiile lui Ceaușescu la diferite manifestări”, a mai spus fiul fostului premier.

Nemulțumirea lui Maurer era evidentă, ajunseseră să-l insulte pe Ceaușescu când apărea pe ecran  „Tata stătea în fața televizorului  și urmărea discursul. Stătea și îl înjura din fața televizorului. ” Însă, fiul premierului, Jean Maurer se temea de posibila supraveghere a Securității „Știind că există tehnică de ascultare, i-am zis tatălui meu că nu sunt de acord cu poziția sa față de tovarășul  Ceaușescu și că nu sunt de acord să îl înjure, i-am spus că eu aprob  discursul și politica lui. Știam că ne ascultă și m-am gândit că măcar unul să iasă basma curată, măcar puteam spune că m-am dezis de părerile tatălui meu”, mărturisește Jean Maurer.

Unul dintre motivele din spatele „rupturii” a fost discursul în care Ceaușescu a anunțat planurile cincinale, la Cluj „Îl făcea imbecil din cauza deciziilor pe care le lua, în special discursul de la Cluj, cel cu cincinalul.  Tata nu era de acord cu industrializarea asta forțată, spunea că era mai bine să se facă puțin și bun, decât mult și prost.”, își amintește acesta.

Îndepărtarea a început în jurul anilor 1968-1969, „După momentul Cluj, Ceaușescu nu mai voia să stea de vorbă cu tata, nu mai voia să primească sfaturi, asta începuse de prin 1968-1969. Miniștrii nu mai erau solidari cu el, toate personalitățile din jurul lui Ceaușescu se temeau că acesta se va răzbuna pe ei. Elena era mai de temut, era spaima tuturor, avea o influență din ce în ce mai mare asupra lui Ceaușescu. L-am întrebat pe tata de ce nu îl mai vota nimeni, pentru că erau și tipi deștepți acolo, precum Ștefan Andrei  sau Mizil.”, a mai notat Jean Maurer