Cultura devine un subiect pe cale de dispariție pentru societatea noastră. În aceste condiții, realizatorul podcastului ESENȚIAL, Sorin Andreiana și invitatul acestuia, Daniel Jinga au reconstruit tabloul cultural al României atât în perioada pre și post decembristă.
Primul contact pe care l-a a avut Jinga cu lumea artiștilor a fost pe vremea când acesta avea cinci ani, moment la care a fost solistul vocal al Ansamblului de cântece și dansuri „Izvorașul”, ansamblul Casei Pionierilor și Șoimilor Patriei.
De la vârsta de cinci ani și până în prezent, Jinga a trecut pe la Seminarul Teologic din Buzău, Universitatea Națională de Muzică din București după care, viața l-a dirijat spre Filarmonica Muntenia din Târgoviște unde a ocupat funcția de dirijor principal la fel și la Orchestra Metropolitană București, în momentul de față, ocupă funcția de manager interimar al Operei Naționale.
Muzica văzută prin ochii dirijorului Daniel Jinga
Cu o asemenea carieră în spate, părerea maestrului în materie de muzică sau despre cum ar trebui să fie înțeleasă, reprezintă un etalon pentru cei care își doresc o carieră în acest sens.
„Definiția muzicii cred că este un act de comunicare și comuniune între noi, oamenii, individual și grup, dar și o comuniune realizată între noi cu Universul și cu Dumnezeu. Este vibrație, conexiune, comuniune. Muzica ne face mai buni, dacă o trăim așa. Muzica nu e sunet. Dacă e sunet e distracție”, descrie Daniel Jinga.
Cum arăta Opera, în vremurile în care Securitatea lui Ceaușescu ”manageria” toate domeniile, este o întrebare care și-a găsit răspunsul în cadrul aceluiași podcast. Bineînțeles că sistemul centralizat funcționa și în acest sector, spectacolele erau bine puse la punct se știa cu cel puțin doi trei ani înainte piesele care se vor desfășura.
„ În comunism era proletcultism, era foarte clar, totul era centralizat, avem niște ateliere de producție, un board alegea spectacolele pe 2-3 ani înainte, conform gândirii pe cincinale, ceea ce era benefic pentru Operă”, precizează dirijorul Jinga. Managementul era unul bine pus la punct asigurat de oameni care știau să gestioneze foarte bine timpul.
„Atelierele erau conduse de oameni specializați care știau să își gestioneze foarte bine orele de muncă, știau să dea de lucru și celor care nu aveau. Se făceau de la coșciuge la rochiii de mireasă, care aduceu plus valoare Operei. Toate spectacolele aveau marele avantaj că erau foarte bine structurate, însă toate semănau între ele”, a mai precizat Daniel Jinga. O caracteristică a regimului comunist și anume egalitatea socială se aplica și viața personalului de la Operă.
„Să știți că lumea operei seamănă foarte mult cu viața noastră în general. Opera este o celulă, un eșantion sociologic. Toți aveam Dacie, bibeloul și mileul pe televizorul Olt sau Diamant. Așa era și cu Opera: Nabucco, Aida, tenorul, bariton, stas”, explică Jinga pentru infofinanciar.ro.
Daniel Jinga: ”Vreau să aduc Opera Națională spre lumea civilizată”
Trasând o paralelă între Opera Națională și Occident, cei din Europa s-au adaptat mult mai bine, în aceste condiții, Jinga a identificat una din principalele provocări pe care le va avea de înfruntat în viitorul apropiat și anume modernizarea Operei Naționale.
„Filosofia modernă este aceea de a folosi foarte mult mijloacele noi, sceno-tehnice, realitate augmentate, scenografii futuriste. Nu neglijăm latura clasică. Totul este foarte evoluat, hollywoodian, omul nu poate să mai înghită orice regie, vrea să vadă lucruri consistente din punct de vedere regizoral și scenografic pentru că, altfel, nu mai crede povestea. Cei din Occident s-au adaptat de mult. Opera Națională este e drumul de la ceea ce v-am descris la ceea trebuie să fie”.
Aceasta este cea mai mare provocare de management pe care eu o am: să reușesc să găsesc calea de a duce Opera Națională din acest punct de vedere, nu artistic”, conchide maestrul Daniel Jinga.