EXCLUSIV! Reclamele ciudate, dar atrăgătoare, de prin Bucureștiul secolului XIX

„Acestu alimentu de cualitate superioră atatu de aprețuitu încâtu numai în Francia vinderea sea annuale ajunse la 6 MILIONE DE KILOGRAME represintendu uă vindare de mai multu de 20 MILIONE DE FRANCI” – așa suna o reclamă la un brand de ciocolată franțuzească ce apăruse și pe piețele din București spre final de secol XIX. În actualitate, astfel de anunțuri pot părea ciudate și nu foarte mulă le-ar băga de seamă sau le-ar lua în serios, însă în acele timpuri astfel de vorbe dădeau tonul în rândul comercianților.

La întrebarea „Când a apărut publicitatea în România?” nimeni nu a putut oferi un răspuns clar până acum, asta pentru că numeroși istorici și cercetători care au investigat cazul au ajuns la concluzia că „mai întâi a fost cuvântul”. Adică, întâi de toate, publicitatea unui produs sau a unui serviciu se făcea pe cale orală, în limbaj de specialitate, mesajul era transmis „prin viu grai”. Nu se vorbea de advertising sau de campanii de publicitate, de colaborări cu influenceri sau alte inovații din prezent.

Cu toate acestea, înregistrat și atestat fiind, primul anunț publicitar redactat și plătit de un român ar fi apărut în anul 1748 în publicația americană „The South Carolina Gazette”, potrivit profesorului universitar Marian Petcu care informează apoi în cartea sa „Istoria Jurnalismului și a Publicității din România” (2007, Polirom) că în București deja prima noatră gazetă, „Curierul românesc” (1829), apăreau, pe lângă informațiile utile de zi cu zi, „mezaturile, vânzările și înștiințările particluare”. Ultimele aveau rolul pe care astăzi îl are celebra mică publicitate.

„Anunciul” lui 1800 cu oameni de vânzare

„Cocoana Manda din Mahalaua Lucaci ce are-se în curtea bisericii dă cu chirie două odăi și loc pentru lemne numai la becher. Doritorii de a le închiria se îndreptează la susnumita”  (Curierul Românesc, anul II, 1830, în mai multe numere) – avem aici astfel doar un scurt exemplu de text publicitar dintre multele „anunciuri” ce apăreau în vremea respectivă în gazetele de prin București.

S-a ajuns astfel ca în anul 1837 să se bună bazele și primelor publicații de specialitate într-ale publicității prin înființarea în Capitală a bisăptămânalului „Cantor și avis de comers”. Chiar din primul număr se poate observa din nou, să-i spunem așa, bizareria unor astfel de anunțuri. „O țigancă de casă de 18 ani este de vânzare. Calitatea ei este că știe să coasă bine, și toate lucrurile casei. Mușterii se îndreptează la Cantorul de avis”. Dacă un mișier, de pildă, citea acest anunț și era interesat, putea simplu să se ducă la sediul publicației, să întrebe de fată și o cumpere cu banii jos. Paralela cu zilele noastre este iarăși una evidentă.

„Mezelicuri” în ziare

După acest Cantor începe să nu mai aibă vânzări, urmează să apară la București „Anunciatorul român”, ulterior „Anunciatorul comercial”, cu prima ediție raportată oficial în anul 1853, publicație de unde am putut găsi cele mai diverse și numeroase exemple. Iată unele dintre ele:

„Un macelar de mezelicuri caută un locu la uă casă boierească, la un  stabiliment de acestă natură, să pote angaja și la o moșie, posedă bine limba Română. Doritorii  se vor adresa la birou”. (Anunciatorul Român, 19 octombrie 1878)

sau

„Restaurant și Magasin de Vinuri – La Rața – Strada Șelari No. 10. În restauranul meu se găsește în ori-ce timp mâncările cele mai gustoase, calde și reci. Cârnățari mari și mici, precum și vinurile cele mai bune, vechi și noi, albe și negre. Asemenea vin tămâioasă și diferite rachiuri fine. Țuica Marghiloman. Se primește abonamente lunare cu prețuri moderate. Sper că onor. public și clientela mea vizitându-mă, vor fi pe deplin satisfăcuți. Cu stimă, Iancu Fagarașianu”. (Anunciatorul Român, No. 11, 1886)

După „mirosul” banilor

Când vorbim totuși de publicitate ca a tare și de specialitate, luăm în calcul apariția în Capitală a primei agenții de profil. În anul 1880 este înființată la București Agenția de Publicitate D. Adania, care îi și purta numele proprietarului, negustorul evreu David Adania. Acesta a fost doar începutul, doar startul unui întreg sistem, căci în scurtă vreme urmau și alții să prindă acest „miros” al banilor. Printre ei se numără Emil Melber, Carol Schulder sau Isidor A. Stern.

De menționat acest amănunt, că unii observă necesitatea pe care o avea acest domeniu în ceea ce privește stabilirea unei legături bine închegate între presă, comercianți și cumpărători. Iar tocmai cu acest lucru au venit agențiile de publicitate.

Principiile comerciale erau astfel bine cunoscute printre oamenii specializați din București. Marian Petcu amintește în cartea sa (2007, Polirom) de George Albert Tacid, care a fondat în anul 1886 Oficiul de Publicitate „România”. În același timp, acesta edita și „Almanahul comercial”, o publicație specializată al cărui motto era: „Anunciul și reclama sunt sufletul comerțului”.

Publicitatea costă

Dacă te-ai fi întrebat cât ar costa ca anunțul tău să apară într-o astfel de publicație, răspunsul l-ai fi găsit, în majoritatea cazurilor, lângă titlul de pe prima pagină, în mici casete. O astfel de gazetă, precum „Adevărul” (fondat în anul 1897), cerea 15 bani pentru rândul publicitar, făcân și o ofertă: pentru patru rânduri, în loc de 60 de bani, ai fi dat suma de 50 de bani.

De cele mai multe ori, aceste texte publicitare plătite ajungeau să fie tipărite tocmai pe ultima pagină a gazetei, acestea fiind bine despărțite de textele jurnalistice prin chenare chenare ornamentate sau elemente grafice de diferite forme.

Pe proprie răspundere fictivă

Chiar dacă am vorbit la începutul acestui text depsre lipsa influencerilor în publicitatea secolului XIX, putem aminti de un fel de astfel de personaje ce apăreau în anunțuri. Adesea apăreau în gazetele vremii texte în care cineva își exprima impresia despre un anume produs sau serviciu, în mod favorabil, desigur. În majoritaea cazurilor, acest garant era unul fictiv, iar textul publicitar era scris în cadrul redacției sau de către comerciant.

Marian Petcu expune în cartea sa (2007, Polirom) următorul anunț:

„Sub-semnata, fiind bănuită de o boală cronică de la 1860, mi-am cheltuit micul avut cu feluritele medicamente și băi, fără nici un folos. În anul espirat însă, sosind d. Doctor I. Al. Ciurea, am cerut ajutorul d-sale, și d-sa pătrunzându-se de boala ce sufeream, după 7 ordonanțe și o simplă dietă, astăzi sunt sănătoasă. Așa dară, drept recunoștință către d. Doctor, aduc la cunoștință onorabilului public acest tratament ce mi’a scăpat viața, pe când eram deja în pericol de o pierde, biecuvântând pe salvatorul meu. Profida Simandy”. (Trompetta Carpaților, anul IV, nr. 412, 1 aprilie 1866, p. 4)

C. A. Roetti și vinurile publicitare

Unele dintre cele mai  des întâlnite produse ce apăreau în aceste publicații pentru a le face reclamă erau vinurile, în special cele de import. Iată un anunț publicitar din anul 1837, bineînțeles, în același limbaj „spumant” al vremurilor: „La Cantorul de Aviz se află de vândut vin roșu de cel mai bun și mai negru din vestitul munte Adlerberg. Bunătatea vinului se va recomanda de aceea celor ce vor cumpăra și va vedea puterea și energia lui, butelca are sfanți”.

Unul dintre comercianții de alită ai Bucureștiului acelor timpuri era C. A. Rosetti (1816 – 1885), care pe lângă politică a dat dovadă de și de un bun simț al psihologiei cumpărătorului. Unul din anunțurile sale publicitare suna în felul următor: „Practica ne arată că aveau dreptate cei care ziceau că la noi comerciantul care aduce lucruri bune nu poate decât păgubi. Voind dar a ne desface d’aceste vinuri otărârăm a le vine cu prețul ce ne costă a lor cumpărare la fața locului, perzând cheltuielile transportului, plata vamei ș’a acsizei, dobânda banilor, ș.c.l. Aceste prețuri, cu bani gata sunt cele următoare: Bordeaux, Chateau Latite – în loc de lei 13-20, numai 20-10, Loville…”.

Încălțăminte la librărie

Dacă tot am amintit de C. A. Rosetti, ținem să menționăm și despre celebrul celebra sa Magazie din Capitală, unde acest negustor făcea comerț cu mai tot ce avea lumea nevoie, produse pe care și le promova de unul singur pentru că în 1857 editează la „Românul. Ziaru politicu, comercial, literar”, în pagine căruia apăreau așa-numitele „anunțuri-reclamă”, numite de Marian Petcu „remarcabile” pentru vremurile respective.

Iată cum ar suna o ofertă de ceai, important din Franța, din anul 1860:

„La Magazia C. A. Rosetti a sossit ceai de cea mai fruntașă calitate și care este cunoscut de toși adevărașii cunoscători care au băut acest ceai până acum. Putându-l dobândi prin mijloace mai puțin costisitoare, se vinde cu un preț mai scăzut  decât s-a vândut până acum și mult mai ieftin de cum îl plătesc locuitorii parisului de la Magasia Engleză din Paris plan vendome. Iată prețurile: La Magazia C. A. Rosetti din București, Pecco, I ia calitate, cu flori albe litra 31 lei 20 par(ale)”.

Gama de produse vândute de C. A. Rosetti era, cum am specificat, una diversă pentru toate gusturile, iar reclamele erau unele foarte atrăgătoare: „Mese adevărate chinezești, iar nu imitate se găsesc numai la librăria C. A. Rosetti. Încălțăminte pentru copii, foarte ieftine. Brațele de cel mai matre fabricant al Europii. Flori pentru toaleta damelor, de la compania florală din Paris. Vată din Paris cum nu se află nicăieri în București”.