Ștefan Popescu, expert în relații internaționale, a discutat recent cu Ionuț Cristache, moderatorul podcastului Hai România, despre revenirea lui Donald Trump la Casa Albă în 2024, în condițiile în care procesul recent în care este implicat fostul președinte american l-a relansat pur și simplu pe scena politică și l-a propulsat serios în rândul republicanilor ca unul dintre candidații cu cea mai mare susținere.
Reușitele lui Donald Trump din mandatul la Casa Albă
Expertul în relații internaționale a notat reușitele lui Donald Trump în mandatul său la Casa Albă, arătând de ce are șanse mari să revină din nou la frâiele SUA după procesul care i-a fost intentat recent.
„Există instituții puternice ale statului american, trebuie văzut și Congresul ce culoare va avea. El a fost cenzurat în multe situații. Voia să deschidă relația cu Federația Rusă. Avusese faimoasa conferință de presă cu Vladimir Putin în care practic îi dădea dreptate liderului rus pe foarte multe subiecte. Și până la urmă nu a reușit să deschidă așa cum și-ar fi dorit relația cu Federația Rusă. A marcat politica americană. El totuși Donald Trump, viziunea de a îndigui China, de a opri ascensiunea Chinei este împărtășită și de democrați. În multe situații a fost un continuator, e un personaj atipic, nu îl putem pune în același tipar cu parcursul lui Obama sau Biden, ei de decenii au făcut politică.
Trebuie să notăm și anumite succese ale lui Donald Trump în Orientul Mijlociu. Acordurile Israelului cu foarte multe țări arabe, totuși poartă marca lui Donald Trump, prima încercare de a impulsiona, de a găsi o soluție, bună sau proastă nu o comentăm. Și cu Coreea de Nord. Acest lucru se uită, coreeni de nord nu au mai făcut teste nucleare după deschiderea efectuată de Donald Trump. Vreau să spun un plan de pace pentru Palestina, bun, prost, cinic, care favoriza Israelul, dar a venit cu ceva pe masă Donald Trump. Inclusiv angajamentul SUA în Europa, necesitatea i-a împins pe europeni să mai facă un efort militar. Vedem și acum starea absolut dezastruoasă a armatelor europene”, a explicat Ștefan Popescu.
Susținere mare din partea americanilor
Ștefan Popescu a explicat că oamenii politici își găsesc nișe și nu trebuie neapărat să creadă în ele, iar Donald Trump este doar vârful de iceberg al unor mutații din societatea americană. Mai mult, curentul trumpist are în continuare o vitalitate extraordinară, chiar dacă fostul președinte american a pierdut în 2020 alegerile.
„Cred că publicul american gustă. Deja Donald Trump din 2015-2016 este perfect integrat acest personaj. Americanii suportă pentru că Trump este numai un vârf al icebergului. El este produsul unor mutații din societatea americană și în primul rând teama de declasare a americanilor de sorginte europeană, americanilor albi, europeni, teama de migrație și creșterea proporției comunităților afro-americană și latino-americană, pierderea locurilor de muncă, criza economică, două crize economice succesive, cea reprezentată de epidemie și de inflație, creșterea prețurilor la energie.
Anumite mutații din societatea americană încep să fie conștientizate, situația demografică a albilor este problematică, în câteva decenii este posibil ca aceștia să piardă majoritatea absolută. Numărul nașterilor din comunitățile afro-americană și latino-americană este egal cu numărul nașterilor și sunt vreo 70-80 de milioane, dacă le luăm împreună, la o populație de 330 de milioane, deci vedeți că este clar o majoritate netă a americanilor de sorginte europeană. Această teamă se traduce și prin radicalizarea reprezentată de fenomenul trumpist. Vedem, curentul trumpist are o vitalitate extraordinară. Chiar dacă a pierdut alegerile, oamenii sunt perfect mobilizați”, a continuat expertul.
Ce se va întâmpla cu Europa dacă Trump revine la Casa Albă
De asemenea, cu toate că apar tot felul de scenarii pesimiste cu privire la Europa în cazul în care Donald Trump revine la Casa Albă, Ștefan Popescu crede că fostul lider de stat este în primul rând un om de afaceri și va lua o serie de măsuri pragmatice deoarece UE va fi un client important pentru SUA privind importul de gaz lichefiat și armament.
„Donald Trump este un pragmatic. Multe dintre neînțelegerile cu Germania erau legate de cooperarea energetică ruso-germană care defavoriza o cooperare energetică între SUA și întreaga Europă pentru că Germania e inima industrială a Europei și inima economică a Europei. Acum Germania își construiește terminale de import de gaz lichefiat american, deci cred că totuși Donald Trump este un om de afaceri și nu cred că va da în cap unui client. Germania va achiziționa avioane F-35 americane, a denunțat proiectele industriale-militare cu Franța, punând la grea încercare parteneriatul cu Franța în acest moment. Nu mă aștept la o catastrofă din acest punct de vedere”, a mai spus Popescu.
Trump și războiul din Ucraina
Mai mult, în cazul în care va fi reales, Donald Trump ar putea discuta telefonic cu Vladimir Putin privind războiul din Ucraina, lucru pe care Joe Biden nu l-a făcut până acum.
„Dar este posibil să aibă capacitatea, pentru că este mai puțin dependent de establishment, și este atipic, să poată pună mâna pe telefon și să discute direct cu Vladimir Putin. Dar dialogul desigur nu înseamnă și sfârșitul ostilităților. Donald Trump ar putea stabili un canal de dialog și ar fi mai necomplexat în a discuta clar cu ucrainenii și a le impune efectiv pentru că SUA sunt cele care au robinetul și care susțin rezistența ucraineană, de a le impune acceptării dureroase, dar realiste.
În același timp, dar observăm acest lucru, dar în același timp, noi trebuie să fim foarte conștienți că armata ucraineană, dacă rezistă în acest moment și a fost capabilă să reziste, să nu se prăbușească, ea a fost ajutată inclusiv în timpul președinției lui Donald Trump, 4 ani, 2017-2020. În timpul lui Donald Trump s-a făcut efortul necesar astfel încât armata ucraineană să aibă capacități, să reziste în fața unei posibile agresiuni a Federației Ruse. În doi ani de administrație Biden nu ar fi fost posibil să pregătească. Biden a continuat ceea ce a făcut Trump. Nu trebuie să avem această viziune catastrofică dacă ar veni Trump. Aparența contează mai mult și zgomotul”, a mai declarat expertul în relații internaționale în cadrul podcastului de miercuri, 5 aprilie.