Infofinanciar > Esential > Exclusiv! Semnele că Armata Rusă nu mai face față războiului. Adrian Cioroianu explică rolul mercenarilor Wagner pe front
Esential

Exclusiv! Semnele că Armata Rusă nu mai face față războiului. Adrian Cioroianu explică rolul mercenarilor Wagner pe front

Adrian Cioroianu, Sursa foto: Captură Podcast Hai România
Sursa foto: Captură Podcast Hai România

Nu știm ce vrea Putin să câștige în prezent din războiul din Ucraina, însă un lucru este cert: dacă „operațiunea militară specială” decurgea conform planului, trupele de mercenari Wagner nu mai luptau în Bakhmut, explică Adrian Cioroianu, istoric și fost ministru de Externe al României.

Prezent la podcastul România lui Cristache de pe canalul de Youtube HAI România, Adrian Cioroianu, istoric și fost ministru de Externe, explică motivul pentru care Putin folosește mercenarii Wagner în mod transparent, pe frontul războiului.

El este de părere că Putin a mizat pe o șansă istorică, precum a făcut și în 2014 când a anexat Crimeea, însă calculele au fost de data aceasta mult mai proaste. Istoricul argumentează că Putin „nu a mizat pe un război de uzură” deoarece această strategie nu este caracteristică niciunui lider care vrea să cucerească un teritoriu.

„Nu a mizat pe un război de uzură. Niciun lider niciodată când atacă nu mizează pe un război de uzură. Războiul de uzură este tactica celui care se apără, să-l hărțuiască pe atacator. Cel care atacă vrea blitzkrieg, război rapid cu pierderi mici”, explică Adrian Cioroianu.

Trupele Wagner și rolul lor pe front

Istoricul remarcă faptul că în ultimele luni de zile știrile s-au concentrat pe luptele care se dau pentru controlul orașului Bakhmut. Pe un front care se întinde pe 1.200 de kilometri, nu am mai auzit nimic despre victoriile Armatei Ruse, ci doar despre luptele dintre armata ucraineană și trupele de mercenari Wagner.

„Dacă operațiunea militară specială, cum este numită la Moscova, ar fi durat 7 zile, era meritul Armatei Ruse. Dar când vrei să ai pierderi mai puține, îi iei pe mercenarii Wagner, care n-au mamă, n-au tată. Păi folosirea mercenarilor e semn că merge treaba sau că nu merge? Dacă era de bine, câștiga Armata. Eu aș zice că folosirea mercenarilor este semnul că tactica și strategia rușilor nu a funcționat.

Cristache: Sau crimele de război să nu fie puse în dreptul Armatei Ruse.

Cioroianu: Da, așa este. Sunt convins că rușii au făcut multe drăcii, cum a fost la Bucha, mercenarii au făcut rău, și armata rusă sunt convins că acum face greșeli”, explică Adrian Cioroianu.

Este pierderea Bakhmutului un joc strategic al Occidentului?

Ucrainenii au declarat că pentru fiecare soldat pierdut mor șapte soldați ruși în luptele din Bakhmut. Chiar dacă datele lor sunt greu de verificat, Adrian Cioroianu a spus că atât timp cât mai mulți ruși mor în acest atac, cu atât armata ucraineană iese mai câștigată, deoarece există un dezechilibru al pierderilor, iar interesul ucrainenilor este să-l mențină.

„În primul rând, eu am strania impresie că oameni mai bine pregătiți decât Putin se joacă cu el într-o manieră în care o să ne dăm seama în anii următori. Mă refer la tabăra occidentală care îl testează pe Putin.

Eu citesc de cel puțin o lună diverse declarații ale unor generali occidentali în care se spune că s-ar putea să cadă Bakhmutul, dar nu e o poziție strategică importantă. El ar deschide drumul către Kramatorsk și un alt orășel la 30 de kilometri. Niște generali spun că s-ar putea ca Bakhmutul să cadă. Pentru cine e adresat mesajul? Ăluia care se apără sau îi încurajează pe militarii Wagner? Mai apare un general și spune că s-ar putea să cadă, dar vom vedea.

Rușii au nevoie de o victorie

Stimulul acesta este câștigarea timpului, timp care aduce cu sine creșterea disensiunilor dintre mercenari și Armata Rusă. Când Prigojin se supără și spune că nu are muniție, că armata nu-l ajută, cu ce față se întoarce la Moscova dacă nu ia Bakhmutul? Victoria ar fi simbolică pentru ruși. Ar înseamna ca după nouă luni de zile ar fi prima victorie trimisă acasă.

Acest Bakhmut e o pungă ucraineană într-o zonă de control rusesc. E o punguță puțin în interiorul controlului rusesc. Vor merge rușii mai departe pe acolo dintr-un front de 1.200 km către Kramatorsk? Au nevoie de o victorie”, este de părere Adrian Cioroianu.