Sociologul Dan Dungaciu a explicat în cadrul podcastului „România lui Cristache” faptul că Guvernul de la București s-a apucat să reia relația cu Ungaria atunci când trecem printr-o perioadă de criză politică iar imaginea publică a lui Viktor Orban la nivel european este cea mai proastă din ultimii ani.
Sentimentul de frustrare resimțit la nivel național va continua să crească odată ce votul negativ pentru aderarea României la Schengen este dovadă pentru români că fac parte dintr-o categorie de „mâna a doua”, explică sociologul Dan Dungaciu. Isteria promovată în media cu susținerea canalelor de informații și a surselor guvernamentale legate de aderarea României la Schengen va face ca acest subiect să rămână o rană deschisă în mentalul colectiv. Acum, țara noastră ar trebui să-și contureze un mesaj suveranist, doar că nu există niciun fel de partid politic sau grupare politică care să-l adopte, spune Dungaciu.
Dungaciu, despre viitoare vizită a lui Viktor Orban la București
„Percepția publică va fi că suntem cetățeni de gradul II. Noi 20 de ani am dinamitat orice idee legată de identitatea națională și comunitate. Este foarte greu să găsești voci acreditate care să susțină tipul acesta de idei, pentru că le-ai respins 20 de ani pentru că erau nocive.
Noi am fost în situația în care, cum spunea Avream Iancu, ungurii ne urăsc, vienezii ne disprețuiesc. Ce vor face cei de astăzi? Până la urmă eșecul major al României a venit pentru că ani de zile nu ne-am plasat de fapt niciunde. Nu ne-am dus spre Vișegrad, cu Viktor Orban, unde acum 600 de ani s-au întâlnit liderii celor patru state mediavele. Au ales special Vișegrad ca România să nu se califice, dar nu am jucat nici până la capăt împotriva lui Orban. Nici pe occidentali nu i-am convins, am rămas între scaune.
Imaginați-vă cum se uită Viktor Orban acum la noi, care se zice că se pregătește să vină la București. Orban s-a întâlnit cu Aurescu, lucru pe care niciodată nu îl făcea, să se întâlnească cu un ministru de externe. Ungaria trece printr-o criză economică și are nevoie să-și mai spele un pic imaginea.
Dacă Viktor Orban vine la București spune că nu mai are bani pentru planul Kos Karoly și (pentru el, nr.) dă bine să se întâlnească cu românii, care nu fac parte din gașca lor. Noi reluăm relația cu Ungaria când are cea mai proastă imagine la nivel european”, este de părere Dan Dungaciu.
România, lăsată în aer, fără susținere din partea partenerilor
Românii riscă, odată cu respingerea aderării noastre la Schengen, să se îndepărteze și mai mult de statele care până recent păreau că ne garantează libere trecere în Europa. Aceștia se vor întreba unde este solidaritatea față de țara noastră și față de acest mic obiectiv care rămâne blocat de ani de zile pe nedrept, la început de olandezi, iar acum de austrieci.
„Solidaritatea pentru România unde e? De ce nu a ieșit cancelarul german sau președintele Macron astăzi să spună că ce se întâmplă cu România este inadmisibil? Nu a fost nicio declarație de genul acesta, nu știu care au fost presiunile Washingtonului. Cum ai lăsat România singură în povestea asta? Lumea va discuta și în termeni de alianță strategică, unde sunt partenerii României în situația aceasta? (…) România este o țară fără viziune, iar resetarea viziunii este o chestiune mult mai complicată”, spunea Dan Dungaciu.