Există părți din istoria națională despre care, oricât am citi, tot vor mai găsi conuri de umbră. Unirea de la 1918 va rămâne întotdeauna un subiect de maxim interes pentru oricare dintre români. Astăzi, istoricul Alex Mihai Stoenescu încearcă să ne ducă într-o călătorie printre ițele care au făcut posibilă această mare împlinire a istoriei românești. Sau, cum spunea Nicolae Bălcescu, “fu visarea iubită a voievozilor noştri cei viteji, a tuturor bărbaţilor noştri cei mari”.
Încă de la început, Alex Stoenescu ne indică un personaj-cheie al Unirii: Alexandru Vaida Voevod. Din 1905 parlamentar, Vaida Voevod a finanţat ziarul politic trasilvănean „Lupta”. Mai mult, discursurile sale naționaliste de la Budapesta i-au adus exilul în Elveţia pentru o jumătate de an şi amenzi de presă substanţiale. Până în 1918, cât a fost membru al legislativului de la Budapesta, în grupul român, Vaida Voevod s-a opus tuturor iniţiativelor care lezau interesele transilvănenilor.
De altfel, imediat după Marea Adunare de la Alba Iulia, a fost numit ministru de stat pentru Transilvania, funcţie pe care a păstrat-o, până în 1919 şi a reluat-o apoi în 1938 şi 1940.
Brătianu și Unirea
Istoricul mai amintește și de eforturile făcute de Ionel Brătianu, ca și de Regina Maria, pentru construirea premiselor necesare creării României Mari. Practic, Ionel Brătianu a negociat cu liderii Antantei intrarea României în război, pentru Transilvania. Brătianu chiar a primit un supranume. Mulți se refereau la el ca la ”făuritorului României Mari”.
Brătianu nota: „Când am intrat în război, am ştiut că nu vom ieşi din el fără să se fi înfăptuit opera pentru care îl declarasem. Amărăciunile şi greutăţile prin care am trecut nicio clipă n-au făcut să şovăiască în noi încrederea că, oricare ar fi primejdiile momentului, ţelul nostru îl vom atinge. După ce am tras sabia, ştiam că pacea ne va da România Mare”.
S-a încercat chiar și deschiderea unui front în sud, la Salonic. În acel moment, Brătianu a negociat 200.000 de soldaţi ruşi în Dobrogea, nu a primit decât 50 de mii. Pentru ruși, luptele din Anatolia au fost o lecție dură, așa că nu voiau să-și disperseze forțele. Pe de altă parte, dorita ofensivă a trupelor aliate din zona Salonicului nici nu a început. Bulgarii au atacat primii. Nu mult mai târziu însă, generalul Mackensen a străpus frontul. Au rămas memorabile cuvitele sale: ”Cum să nu fi atacat dinspre sud?”. Strategia lui Mackensen a dus la ocupare Bucureștilor de trupele Puterilor Centrale.
