Infofinanciar > Info > Exercițiu militar de anvergură în Marea Neagră! Forțe armate din 12 țări vin în România
Info

Exercițiu militar de anvergură în Marea Neagră! Forțe armate din 12 țări vin în România

Exercițiu militar de anvergură în Marea Neagră! Forțe armate din 12 țări vin în România
FOTO: scutul.ro

Militari din 12 țări printre care și Statele Unite se antrenează la Marea Neagră și Dunăre. instrucția militară se produce la mai puțin de o săptămână după ce o dronă americană s-a prăbușit în mare după ce a fost șicanată de avioanele militare rusești.

Un număr de 3400 de militari din 12 state, printre care Grecia, Polonia, SUA sau Turcia vor veni în România pentru cel mai mare exercițiu sub egida Forțelor Navale Române. Evenimentul are loc la puțin timp după ce o dronă americană de tip MQ-9 Reaper a picat în Marea Neagră.

Exercițiul Sea Shield 2023 se desfășoară în aer, în apă și pe uscat

Forțele armate se vor reuni pentru început în județul Tulcea, unde, potrivit scenariului militarii trebuie să securizeze de pe uscat traficul fluvial.

Contraamiralul de flotilă Marcel Neculaie, a declarat că se vor desfășura „acţiuni de interzicere a navelor de luptă inamice, securizarea elementelor de infrastrctură din zona de responsabilitate fluvial-maritimă, concomitant cu asigurarea libertăţii de navigaţie pe sectorul maritim al fluviului, materializate prin executarea acestor exerciţii de tragere cu muniţie de manevră”.

Ofițerul de proiect al conducătorului Sea Shild 2023, Adrian Dincă a explicat că „Suntem pregătiţi şi în acest sens structurile participante la exerciţiu , în primul rând navale aparţinând Forţelor Navale Române au proceduri clare de operare privind acţiunea în astfel de situaţii. (MUSCA) Şi în anii anteriori, în zona de desfăşurare a exerciţiului s-a semnalat prezenţa navelor Federaţiei Ruse”.

În acest an, Forțele Navale Române vor participa cu 30 de nave militare, două din Bulgaria, 14 aparate de zbor din Franța, România, SUA și Turcia. Vor mai participa la exercițiu militar 15 ambarcațiuni rapide precum și 57 de autovehicule militare. Exercițiul se va încheia pe 2 aprilie.

Cel mai complex eveniment planificat de Forțele Navale Române

De asemenea, în cursul anului trecut exercițiul a fost suspendat din cauza invaziei ruse pentru a nu accentua tensiunile din Marea Neagră „Scenariul este fictiv, dar este adecvat la riscurile şi ameninţările care sunt în Marea Neagră. Tot timpul am încercat să avem această imagine pe parte de informaţii şi să ne adaptăm scenariile”, a precizat Cornel Eugen Cojocaru, comandantul flotei.

Exercițiul multinațional „Sea Shield 2023” este cel mai complex eveniment de instruire, planificat și desfășurat de Forțele Navale Române, prin Comandamentul Componentei Navale, în anul de instrucție 2023.

De asemenea, exercițiul este inclus în programele multinaționale consolidate de instruire NATO (CJET – Combined Joint Enhanced Training și eMTEP – enhanced Military Training Exercise Programme).

Ceremonia de deschidere a exercițiului multinațional „Sea Shield 2023” a avut loc luni, 20 martie, între orele 10-11, în portul Constanța, la Terminalul de pasageri, unde au fost prezentate scopul, obiectivele, forțele participante și modalitățile de desfășurare a exercițiului, potrivit romania-actualitati.ro.