Infofinanciar > Lumea la zi > Există inechități între salariile bărbaților și femeilor din UE. Diferență de până la 13%
Lumea la zi

Există inechități între salariile bărbaților și femeilor din UE. Diferență de până la 13%

Există inechități între salariile bărbaților și femeilor din UE. Diferență de până la 13%
Sursa foto: arhiva companiei

Potrivit unor informații transmise de reprezentanții Comisiei Europene, veniturile femeilor din Uniunea Europeană sunt, în medie, cu 13% mai mici decât cele ale bărbaților. Acest lucru se întâmplă la aceeași muncă. Acest lucru se întâmplă cu toate că există egalitate salarială în legislația blocului comunitar.

„Salarizare egală pentru aceeaşi muncă sau muncă de valoare egală este unul din principiile fondatoare ale UE. Formulat în Tratatul de la Roma din 1957. Încă stagnează progresele în eliminarea diferenţei de remunerare între femei şi bărbaţi în acest an şi au încetinit de-a lungul anilor”, sunt informațiile transmise prin intermediul unui comunicat.

Cu scopul de a pune capăt acestei probleme a fost emisă o Directivă cu privire la transparența salarială. Aceasta a intrat în vigoare în luna iunie a acestui an, informează agerpres.ro