Panourile solare rezistă de obicei între 25 și 30 de ani, în ciuda faptului că sunt adesea prezentate ca un instrument esențial în lupta împotriva emisiilor de carbon. Potrivit experților, în cele din urmă va fi necesar să se elimine și să se înlocuiască miliarde de panouri.
La nivel mondial a fost deja instalată mai mult de un terawatt de energie solară. Potrivit Doctorului Rong Deng, specialist în reciclarea panourilor solare la Universitatea New South Wales din Australia, în lume ar putea exista până la 2,5 miliarde de panouri solare, dacă se numără acoperișurile și fermele solare. Panourile solare obișnuite au de obicei o capacitate de aproximativ 400W.
Guvernul britanic estimează că există zeci de milioane de panouri solare în cadrul țării. Cu toate acestea, există o lipsă de infrastructură specializată pentru reciclarea și casarea acestora.
Cum se poate evita o eventuală catastrofa ecologică
Pentru a evita o iminentă catastrofă ecologică la nivel mondial, experții în domeniul energiei îndeamnă guvernele să ia măsuri urgente.
Aceștia avertizează că dacă nu începem imediat să reciclăm rețelele de panouri solare, până în anul 2050 va exista un munte de deșeuri, potrivit lui Ute Collier, director adjunct al Agenției Internaționale pentru Energii Regenerabile. „Producția de panouri solare este în creștere, ceea ce este grozav, dar cum ne vom ocupa de deșeuri?”, întreabă ea.
Atunci când prima instalație din lume dedicată reciclării complete a panourilor solare își va deschide porțile în Franța, la sfârșitul lunii iunie, se crede că se va face un pas important în acest sens.
Fabrica este situată în orașul alpin Grenoble, iar compania proprietară, ROSI, intenționează ca într-o bună zi să poată recupera și reutiliza 99% din componentele unei unități solare.
Noua fabrică poate recupera practic toată materia primă conținută în panouri, inclusiv argintul și cuprul, care în mod normal sunt unele dintre cele mai greu de îndepărtat, pe lângă reciclarea fațadelor din sticlă și a ramei din aluminiu.
Apoi, pot fi create unități solare noi, mai puternice, folosind aceste componente rare care au fost reciclate și refolosite.
Urmează o perioadă de dezvoltare masivă pentru reciclare
Cea mai mare parte a aluminiului și a sticlei din panourile solare sunt recuperate prin tehnici convenționale de reciclare, deși, potrivit ROSI, sticla este de o calitate destul de slabă.
Sticla recuperată cu ajutorul acestor tehnici poate fi folosită pentru a construi gresie, pentru sablare sau în producția de asfalt, dar nu poate fi utilizată în procese care necesită sticlă de înaltă calitate, cum ar fi crearea de noi panouri solare.
Noua uzină ROSI va fi deschisă în timpul unei perioade de creștere a instalațiilor de panouri solare.
Capacitatea de generare a energiei solare la nivel mondial a crescut cu 22% în 2021. În fiecare lună, în Marea Britanie se montează aproximativ 13.000 de panouri solare fotovoltaice (PV) – majoritatea pe acoperișurile caselor private.
În multe cazuri, unitățile solare devin relativ nerentabile înainte de a ajunge la sfârșitul duratei de viață preconizate. La intervale regulate apar modele noi, mai eficiente, ceea ce înseamnă că se poate dovedi mai ieftin să se înlocuiască panourile solare vechi de numai 10 sau 15 ani cu versiuni actualizate.
În cazul în care tendințele actuale de creștere se mențin, spune Collier, volumul de panouri solare vechi ar putea fi uriaș, potrivit BBC.
„Până în 2030, credem că vom avea patru milioane de tone de deșeuri – ceea ce este încă gestionabil – dar până în 2050, am putea ajunge la peste 200 de milioane de tone la nivel global”.
Pentru a pune acest lucru în perspectivă, în prezent, lumea produce în total 400 de milioane de tone de plastic în fiecare an.