Infofinanciar > Educație financiară > Experții recomandă să ne facem un fond de urgență. Câți bani ar trebui să avem în casă pentru zile negre
Educație financiară

Experții recomandă să ne facem un fond de urgență. Câți bani ar trebui să avem în casă pentru zile negre

Experții recomandă să ne facem un fond de urgență. Câți bani ar trebui să avem în casă pentru zile negre
Sursă foto: Fanatik

Românii sunt obișnuiți să pune bani deoparte „la saltea”, mai cu seamă decât să îi păstreze într-un depozit bancar. Obiceiul poate fi util în situațiile de urgență.

Obiceiul se practică și acum, deși numeroși experți financiari au explicat că păstratul de bani în casă nu este cea mai bună alegere. Deși acum câțiva ani, ținutul de bani de rezervă în casă era o practică foarte comună, specialiștii atrag atenția că veniturile de rezervă acumulate lunar pot fi păstrate șui sub alte forme. 

Acest lucru este specificat mai ales pentru că, ținutul economiilor în casă poate fi și riscant, mai ales în cazul unei spargeri sau a unui furt, ca urmare a cărora putem rămâne fără banii agonisiți luni de zile. 

De ce e bine să punem strângem bani lunar într-un fond de urgență 

Este totuși recomandat să avem o anumită suma de bani păstrată în casă, un așa zis „fond de urgență” care ar trebui să însumeze șase salarii. 

„Este bine să punem bani deoparte regulat, în fiecare lună, pentru obiectivele noastre, adică să ne plătim pe noi înșine. În momentul în care ne-a intrat salariul, în secunda doi dacă se poate să facem o plată automată într-un cont, pentru obiectivul nostru personal. În primul rând, trebuie să strângem pentru un fond de siguranță. E bine să ai 3-6 salarii dacă se poate, să intri în ei în momentul în care se întâmplă ceva neprevăzut. De asemenea, este bine să avem şi bani la bancă, tot în caz de situații neprevăzute, însă în această situaţie, e indicat să fie mai mulți bani” spune Irina Chițu, analist financiar. 

Cum putem să păstram banii într-un mod mai sigur 

Analistul financiar spune că unul dintre cele mai sigure moduri de a păstra bani fără a fi tentați să îi folosim este să îi depunem într-un cont pe care nu îl folosim foarte des.  

Ea explică faptul că în momentul în care primim salariul, indicat este să face un transfer direct în contul respectiv, astfel încât să nu mai avem acces la acei bani, și să creăm astfel un fond de urgență pentru evenimente neprevăzute.  De asemenea, o idee foarte bună ar fi să depunem acești bani într-un depozit la termen, potrivit Antena 3.

„Da, pe comparatorul bancar finzoom.ro, noi comparăm în timp real toate dobânzile de la depozitele la toate băncile şi calculăm şi o dobândă anuală efectivă. Ce înseamnă dobânda anuală efectivă (DAE)? Dobânda, din care se scade taxa care se dă către stat, de 10% din câştigul pe dobânda, şi comisioanele bancare, pentru că pentru fiecare depozit trebuie să deschizi un cont curent, cont are care comisioane lunare, care pot să ajungă şi la 25 de lei pe lună. De asemenea, ce mai includem în acest DAE, un comision de retragere numerar la scadenţa depozitului, la ghişeul băncii, tocmai pentru a atrage atenţia că te costă mult mai mult să scoţi banii de la ghişeul băncii, versus a transfera într-un alt cont aceşti bani şi a-i scoate, să zicem, de pe cardul de salariu, unde nu ai comisioane. De exemplu, în momentul acesta am făcut noi o comparaţie de 1.000 de lei pe 12 luni, poţi să câştigi maximum 34.2 lei”, spune Irina Chițu.