Infofinanciar > Info > Explozia ratelor, bucuria băncilor. Una dintre ele are un profit cu 18% mai mare față de anul trecut
Info

Explozia ratelor, bucuria băncilor. Una dintre ele are un profit cu 18% mai mare față de anul trecut

BRD sursa foto iDevice.ro
BRD sursa foto: iDevice.ro

În primul  trimestru al anului 2022, veniturile totale ale grupului BRD au fost de 810 milioane de lei. Se remarcă o creștere cu 7,5% față de aceeași perioadă a anului trecut. Profitul net de 263 de milioane de lei, este cu 18% mai mare decât cel din 2021, conform Mediafax.

Economia românească a înregistrat o revenire solidă în 2021. În prima parte din 2022, inflația și războiul din Ucraina și-au pus amprenta asupra perspectivelor, atât FMI, cât și Banca Mondială reducând estimările de creștere a PIB-uli României pentru 2022 la aproximativ 2%. Așteptările pozitive sunt legate de Planul Național de Redresare și Reziliență. Într-un context din nou provocator, BRD rămâne pe deplin angajată în îndeplinirea rolului său esențial de a finanța economia într-un mod responsabil. În primul trimestru al anului 2022, creditarea a fost intensă pe toate segmentele. Finanțarea companiilor a înregistrat un avans solid, de două cifre, în dinamica anuală, atât pentru IMM-uri(+30%), cât și pentru marile companii (+13%). BRD a continuat să susțină în mod activ Programul IMM Invest, ajungând la 2,5 miliarde de lei credite aprobate. Creditele nou acordate persoanelor fizice au atins un record al primului trimestru în 2022, creditele pentru locuințe înregistrând cea mai bună producție trimestrială din istorie, un remarcabil +139% față de același trimestru al anului trecut. Bazându-se pe o activitate dinamică de creditare și de tranzacționare, Grupul BRD a obținut în primele trei luni ale anului o performanță financiară solidă”, a susținut  François Bloch, CEO-ul BRD Groupe Societe Generale.

Veniturile băncilor au crescut cu peste 5%

Veniturile nete din dobânzi au crescut cu 9,8% anual ca urmare a majorării volumelor de credite, în timp ce efectul pozitiv al creșterii ratelor de dobândă se înregistrează progresiv asupra veniturilor. Față de anul trecut, veniturile nete din comisioane au crescut cu 3,4%.

Cheltuielile cu personalul au crescut cu 2,5% pe fondul efectului de preț indus de creșterea salariilor, compensat doar parțial de continuarea reducerii structural de personal.

Creditele nete au înregistrat creșteri majore

Creditele nete la nivelul grupului BRD, inclusiv creanțele din leasing au înregistrat un avans de 9,2% la soldul total. Soldul net al creditelor retail a crescut cu 5,1%/an, susținut atât de segmentul persoanelor fizice, cât și al întreprinderilor mici. Creditele pentru persoanele fizice au avut o creștere consistentă, realizând cea mai bună producție din istoria T1, determinată de dinamică puternică a creditelor noi pentru locuințe.

La nivelul băncii, venitul net s-a majorat cu 7%, la 765 de milioane de lei. Profitul net a urcat cu 12%, la 245 de milioane de lei. Soldul total al creditelor a crescut la 32,8 miliarde de lei.

Anul trecut, la 31 martie, BRD avea 569 de agenții, iar în aceeași perioadă a anului 2022, a deținut 409 agenții. BRD a avut cota de piață de 10,5 % conform totalul activelor la 31 decembrie 2021.