Două explozii puternice, care au distrus ultimele două turnuri ale termocentralei Doicești, au avut loc în județul Dâmbovița. Potrivit autorităților, aceste turnuri au fost puse la pământ pentru a face loc unor mini-reactoare americane.
Astfel, Nuclearelectrica și compania americană NuScale au semnat în martie 2019 un memorandum pentru evaluarea dezvoltării, licențierii și construcției unui reactor modular de mici dimensiuni NuScale în România. Totodată, un an mai târziu, țara noastră a semnat un alt acord, de această această dată cu SUA, în domeniul proiectelor de energie nuleară.
Bani de la americani
În 2020, reprezentanții companiilor NuScale şi Nuclearelectrica au semnat din nou pentru a avansa construcția primului reactor modular de mici dimensiuni din Europa. Ulterior, aceștia au anunțat că noul reactor va fi ridicat în locul fostei termocentrale de la Doicești. De asemenea, pentru ridicarea acestui reactor se va folosi ce a mai rămas din infrastructura fostei termocentrale.
În 2021, România a primit un grant de 1,27 milioane de dolari de la guvernul american, bani nerambursabili, pentru găsirea unei locații compatibile cu o centrală nucleară de tip SMR. Astfel că, locul ales de autorități este fosta termocentrală pe cărbune de la Doicești, județul Dâmbovița. Aceasta este nefuncțională din 2012.
Aceste tatonări și contracte semnate din jurul reactoarelor nucleare realizate de NuScale vin în contextul în care autorităţile au declarat că vor ca România să iasă cât mai repede din zona de cărbuni, scriu cei de la Realitatea.
Însă, vestea că în Doicești va fi ridicată o centrală cu mini-reactoare nucleare i-a alertat pe cei aproximativ 4.800 de civili. Aceștia se tem că ar putea avea loc un accident nuclear de proporții sau că ar putea fi puși să își părăsească locuințele.
Locuri de muncă și independență energetică
Potrivit primelor prognoze, ridicarea noii centrale electrice NuScale va genera 193 de locuri de muncă permanente, 1.500 de locuri de muncă în construcţii, dar și 2.300 de locuri de muncă în producţie. De asemenea, aceasta va ajuta România să evite producerea a 4 milioane de tone de emisii de dioxid de carbon pe an.
Tototdată, potrivit unui comunicat al Societății Naționale Nuclearelectrica, investiția finală, de ordinul miliardelor de dolari, ar urma să contribuie la independența energetică a României. Potrivit celor implicați în construirea acestui reactor, termenul asumat până la care se va termina lucrarea este anul 2032, mai devreme decât Germania sau Polonia. Însă, oficialii români speră să aibă gata centrala cu 6 mini-reactoare nucleare chiar mai devreme de 2028. Potrivit experților, acest lucru va fi foarte greu de realizat, în contextul în care această tehnologie nu este implementată încă nicăieri în lume, dar și din cauza costurilor imense pe care le presupune această construcție.