Infofinanciar > Lumea la zi > Exporturile de petrol din Rusia vor fi redirecționate. Care sunt țările vizate
Lumea la zi

Exporturile de petrol din Rusia vor fi redirecționate. Care sunt țările vizate

Exporturile de petrol din Rusia vor fi redirecționate. Care sunt țările vizate
sursă foto: arhiva companiei

Rusia a transmis că și-a redirecționat aproape complet exporturile de petrol către China și India. Iar veniturile țării au revenit la același nivel din anul 2021. Acest anunț vine în contextul în care Rusia a fost sancționată fără precedent de către Occident din cauza invaziei din Ucraina.

Vicepremierul rus, Alexander Novak, spune că Rusia vinde acum aproximativ 45-50% din petrolul său către China. Și încă 40% către India.

„Dacă anterior am furnizat Europei 40-45% din volumul total al exporturilor de petrol și produse petroliere, ne așteptăm ca această cifră să nu depășească 4-5% până la sfârșitul anului. Mulți oameni doresc să cumpere petrol și produse petroliere rusești. Acestea sunt țări din America Latină, țări africane și alte țări din regiunea Asia-Pacific”, a declarat Novak.

Veniturile din petrol și gaze ale Rusiei se vor ridica în acest an la aproape 9.000 de miliarde de ruble (aproximativ 88 de miliarde de euro). Industria hidrocarburilor reprezintă 27% din PIB-ul Rusiei. Iar vânzarea lor în străinătate reprezintă aproximativ 57% din totalul exporturilor țării, transmite Euronews.com