Infofinanciar > Info > De la o extremă la alta. România, luată cu asalt de caniculă și tornade
Info

De la o extremă la alta. România, luată cu asalt de caniculă și tornade

De la o extremă la alta. România, luată cu asalt de caniculă și tornade
Sursa foto: Arhiva companiei

În România, vremea trece de la o extremă la alta. Deși sunt anunțate perioade caniculare, sunt așteptate și fenomene extreme, inclusiv tornade.

„Vom avea valuri de căldură și în luna iulie. Cum tendința pe fondul încălzirii globale este să avem astfel valuri de căldură cu intensități, frecvențe și durate din ce în ce mai mari, vom avea în luna lui Cuptor în continuare astfel de manifestări. Inclusiv cu amprenta schimbării climatice relevată în nivelul de intensitate și în durată.

Dar valorile de căldură sunt întrerupte de obicei de instabilități puternice.

Pe cât a fost valul de căldură mai intens, pe atât instabilitățile sunt și ele mai puternice, adică furtunile de vară, cu ploi foarte abundente, în timp scurt însă, localizate, cu episoade grindină, uneori chiar cu episoade de tipul tornadelor, mai rar, ce-i drept, dar prezente și ele în acest tablou al fenomenelor extreme alimentate pe fondul încălzirii globale”, precizează climatologul Roxana Bojariu, potrivit Realitatea.NET